Larisa și Adrian de la ”Puterea Dragostei” își ascund iubirea? Larisa i-a cunoscut familia și a făcut mărturisiri incredibile: ”Nu mă așteptam să mă primească”

Larisa și Adrian de la ”Puterea Dragostei” au venit în platoul ”Teo Show” pentru a vorbi amănunțit despre situația în care se află cei doi.

Autor: A.V.

”Mama a făcut pasul ăsta. M-a sunat într-o zi de miercuri și mi-a zis <<Măi, Adi, nu vrei să vii cu Larisa la un grătar?>>. Și i-am zis să o întreb. Și Larisa ce să zică? Chiar a fost curioasă să-i cunoască pe ai mei. De la faza asta a pornit (n.r. chirie). Eu sunt foarte pretențios la chirii, apartemente”, a spus Adrian.

”Am fost curioasă pentru că multe povești s-au scris și am vrut să-i cunosc familia.

M-a deranjat că toată lumea s-a legat de situația lui financiară. El are doar 21 de ani și m-a deranjat că toată lumea zicea că e un băiat sărac. Familia lui e deosebită, are o mamă deosebită și tatăl la fel. Adrian e absolut un om normal, nicidecum sărac. Eu cred că el a zis că stă în chirie. Am descoperit că toate ziarele au zis că el ar fi sărac și concurenții de la Puterea Dragostei. Ei m-au primit foarte bine, nu mă așteptam să mă primească cu brațele deschise. Are o soră mică de opt luni minunată. Când mă vede, zâmbește”, a mărturisit Larisa în platoul Teo Show.

Citeste si: Culiță Sterp și-a găsit jumătatea? „Când nu te aștepți, iubirea te ia prin surprindere!” A uitat de durerea provocată de divorțul de Carmen de la Sălciua

De asemenea, discuția despre situația lui Adrian a continuat, Larisa sugerând ca Adrian să povestească modul prin care a reușit tânărul de 21 de ani să fie broker la bursă.

Citeste si: Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel...- bzi.ro

”Eu am vrut să stau în chirie, de la vârsta de 18 ani. Am terminat Liceul de Arhitectură, trebuia să urmez Facultatea de Arhitectură, am intrat în bursă ca și agent.

Nu multă lume știe lucrul acesta despre mine, nu știe ce înseamnă jobul acesta”, a spus Adrian.

”În liceu, mi-am dorit foarte tare să lucrez și m-am angajat la McDonald's Victoriei. Și lângă era un bloc din sticlă și făceam delivery și când am intrat acolo, erau toți îmbrăcați în costum. Și m-am gândit că acolo voiam să ajung și eu. Când am terminat liceul, am aplicat pentru joburi.

Și m-a sunat, am mers la interviu și fix acolo unde făceam delivery m-am angajat, în biroul acela”, a povestit Adrian în emisiune.

Citeste si: Mihai Sturzu, cea mai penibilă întâmplare! A ieșit la masă cu o celebră cântăreață de la noi și s-a făcut de râs

”M-aș întoarce cu ea (n.r. Larisa) la Puterea Dragostei, pentru că acum nu suntem în emisiune. Există ”noi”, nu am negat. În sufletele lor (n.r. concurenților) e întuneric”, a mai adăugat Adrian.

”Nu vrem să grăbim, el a trecut printr-o despărțire. Nu vreau să fiu un pansament pentru absolut nimeni, decât chiar să aibă un feeling pentru mine în adevăratul sens al cuvântului. Să nu creadă prin relația cu mine că o să treacă peste despărțire”, a adăugat Larisa.

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Adevărul despre divorțul dintre Bogdan și Hannelore de la „Insula iubrii”! Nu au vrut să recunoască, dar s-a aflat: „S-au certat rău după ce...”

Lovitura teribilă încasată de George Stanca înainte să moară! Ziaristul a fost obligat de Tribunal să plătească o sumă uriaşă după un proces pierdut!

Un nou mod de a face sex! Acest trend face ravagii printre intelectuali. Femeile simt o atracţie deosebită faţă de bărbaţii care le oferă asta

Horoscop 23 Octombrie 2021: Vărsătorii au parte numai de succese, Gemenii ar trebui să fie atenți la starea lor de spirit

Bomba dimineții despre PFIZER! Anunțul făcut ÎN MIEZ DE NOAPTE

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Iohannis a fost informat oficial! După atâția ani, a intervenit divorțul. Adio, cuplu perfect

VIDEO | Doliu la Steaua! A murit unul dintre cei mai mari antrenori, vedetă și pe Netflix

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies