Laurenţiu Duţă, drumul spre celebritate: ”Am creat trupa 3 Sud Est la o plăcintă şi un iaurt!”

Laurenţiu Duţă se numără printre cei mai îndrăgiţi artişti de la noi. Alături de Viorel şi Mihai, acesta a format trupa 3 Sud Est, care s-a bucurat de un succes real, despre care a vorbit abia acum.

Autor: T.S.

Laurenţiu Duţă a povestit, pentru WOWbiz, despre drumul lui spre celebritate şi a mărturisit că a format această trupă la o ieşire cu băieţii pe terasa părinţilor lui din Năvodari.


”Cred că aveam 10 ani sau poate mai puţin. Prima mea pasiune a fost chitara, tatăl meu era chitarist, încă mai cântă. În 1990 mi-a cumpărat prima orgă, semi-profesională şi a fost cel mai frumos cadou.
De atunci a început pasiunea mea. El călătorea mult şi aveam acces la muzica străină, aveam pe vremea aceea, când nu găseai nimic, tot felul de lucruri frumoase, de dulciuri şi lucruri pe care le-am văzut abia după 1989, după Revoluţie.

”Visam să ajung artist. La vârsta de 14 ani am dat o audiţie pentru un bar din Mamaia şi m-a acceptat în program, deşi multe voci spuneau că ce facem aici, şcoală. De la vârsta de 14 ani nu am mai cerut bani părinţilor. De atunci sunt pe picioarele mele. Cu băieţii m-am întâlnit la Teatrul Fantasio, ei aveau o trupă de dans Originals dance, aşa am început colaborarea cu ei. Eu cântam, nu erau piesele mele, coveruri şi ei dansau. Uşor, uşor am început. După cinci ani, după ce ei au fost în armată, prin 1997, am simţit că ăla e trendul şi i-am chemat pe băieţi la o plăcintă pe terasa alor mei şi le-am propus să facem o trupă.
Aveau o trupă AV37, mergea bine, dar am simţit că e bine să fim o trupă şi, deşi unul dintre ei a fost mai reticent, am încercat. Am încercat o piesă, dacă va merge, bine, dacă nu vom merge fiecare pe drumul lui. Prima piesă a fost ”Ai plecat” şi s-a bucurat de un succes real. Văzând cum sunau telefoanele pentru concerte, ce reacţii erau, am zis să mai scoatem câte o piesă.
Totul ţine de dorinţă şi de muncă. Trebuie să ai o ţintă clară şi să munceşti pentru ea. Un hit number one în SUA şi care mai pătrunde în Europa şi Asia produce 10 milioane de dolari, în România câteva mii
.”, a mărturisit Laurenţiu pentru WOWbiz.

Mai mult de atât, el a vorbit şi despre despărţirea care a durat şase ani de zile şi a dezvăluit motivele care au dus la separare:

”Am fost în vacanţă prelungită, timp în care fiecare a făcut ce a vrut. Au apărut mici fisuri, în special în modul de a merge business-ul, viziunea mea era diferită de a lor, eu am simţit că lucrurile trebuie să meargă într-un fel, ei într-alt fel şi ne-am despărţit. Câţiva ani nu am vorbit. Am zis să ne liniştim. Ne-am regăsit de curând şi sperăm să nu mai fie probleme. Eu am recunoscut gândurile pe care le-am avut în aceşti ani, le-am spus că publicul ne vede împreună. Sunt momente în care adorm la patru dimineaţă, toată ziua fac upgrade-uri la plug-inuri, mai renovăm ceva pe acasă, mai schimbăm mobila, anul trecut am făcut grătar şi l-am folosit o singură dată. Aici nimeni n-a devenit milionar din muzică, nimeni n-a semnat contracte de milioane cu o casă de discuri. Conduc o maşină de 10 ani, nu pentru că nu-mi permit, dar sunt om obişnuit. Am făcut bani, am o casă frumoasă, nu mă privez de o haină ori o vacanţă. Cele mai mari sacrificii...nu am stat suficient cu familia mea. Mă uit la fetiţa mea şi nu-mi vine să cred că a crescut atât de mare. Mi-aş fi dorit să-i acord mai multă atenţie.”, a mai precizat el.

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

A slăbit 11 kilograme şi n-are de gând să se oprească aici! Marilena Chelaru, mărturisiri inedite: ”M-am simţit rău o perioadă!”

Andra, in pas cu moda! Artista s-a tatuat pe brat si pe spate! Cum arata acum

Pur şi simplu îţi sfâşie inima! Mama Denisei Răducu, devastată de durere! Abia acum s-a aflat prin ce chin trece

În această noapte, 5 zodii au scăpat de probleme

OMS, avertisment pentru România! Ce pățim dacă renunțăm la masca de protecție. Iohannis e direct vizat

SCANDAL MONSTRU! Final de drum pentru Gabriela Cristea și Tavi Clonda! Ce s-a întâmplat este complet neașteptat

Atenţie la pâine! Felul în care o consumăm ne poate îmbolnăvi de cancer. Studiu

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies