
In articol:
Adrian Corduneanu este un mare admirator al Andrei, pe care o place din toate punctele de vedere: muzical și fizic. Dacă despre talentul interpretei nu mai are nici un rost să discutăm, în ceea ce privește frumusețea exterioară, lucrurile sunt și mai clare pentru interlop.
”Beleaua” e convins de ceva vreme că soția lui, Ramona poreclită ”Diamantul Roz” este sora geamănă a solistei.Cât e bine seamnă Ramona cu Andra?
De câteva săptămâni încoace, Adrian Corduneanu nu se mai oprește din postat fotografii cu Andra și Ramona pe contul lui de socializare, invitându-și fanii să constate singuri asemănarea izbitoare. Celebrul interlop a realizat că cele două au trăsături comune chiar de Ziua Îndrăgostiților, atunci când și-a scos soția în oraș, la o terasă. Atunci a postat și prima fotografie cu cele două.
Andra și Ramona, ca două gemene, în viziunea lui Adrian Corduneanu
Adrian și Ramona Corduneanu sunt împreună de aproape 25 de ani și au împreună trei copii. La prima vedere, ei formează un cuplu solid, totuși, au existat în trecut zvonuri despre o presupusă infidelitate a femeii. În 2017, Adrian Corduneanu a intrat la închisoare pentru șantaj, iar cât a fost singură, femeia ar fi avut o aventură cu un bărbat din București, și el cu ceva legături în lumea interlopă a Capitalei.
Adrian Corduneanu și Diamantul Roz, soția lui
Corduneanu pare s-o fi iertat pe Ramona pentru infidelitate, deși zvonurile au ajuns în presă.
În prezent, cei doi par la fel de fericiți împreună ca în vremurile bune.”Diamantul Roz” și-a găsit ”Beleaua” acum un sfert de secol
“În 1996 m-am cunoscut cu Ramona. Pe ea am întâlnit-o la Sala Sporturilor, acolo aveau părinții ei un restaurant, iar noi frecventam mult acel loc.
Citeste si: Câte kilograme are, de fapt, Adrian Corduneanu? E de-a dreptul șocant!
Ne-am văzut, ne-am plăcut, dar nu a fost chiar așa ușor. Prima dată când i-am dat întâlnire părinții nu au lăsat-o, dar nu m-am lăsat și chiar dacă aproape doi ani am avut certuri, scandaluri cu familia, noi am rămas împreună. Părinții ei spuneau că nu o lasă cu mine, eu m-am ținut de ea și noi chiar ne-am plăcut de la început și este iubire adevărată și astăzi când avem trei copiii frumoși.
Corduneanu e convins că soția lui seamănă cu Andra
Noi ne-am cunoscut când ea avea doar 13 ani și eu 16 și din 1996 și până acum, adică de 23 de ani suntem împreună. Avem trei copii frumoși, două fete gemene și un băiețel. Suntem o familie unită, ne iubim foarte mult copiii și suntem foarte fericiți. Noi suntem familiști și cea mai mare bucurie a noastră este familia”, a povestit Adrian Corduneanu într-unul din puținele interviuri în care a vorbit despre soția lui.