
In articol:
Atacul asupra Mirelei Vaida petrecut în direct la o emisiune de televiziune a șocat complet opinia publică, fiind greu de crezut că un astfel de lucru se poate întâmpla în direct fără ca cineva să poată preveni un astfel de incident.
La câteva zile distanță, după ce spiritele s-au mai liniștit, au început să apară și câteva ipoteze.Agresoarea cerea obsesiv o sumă de bani
Mirela Vaida a fost atacată de o femeie dezbrăcată, care a vrut s-o lovească cu o bucată desprinsă dintr-o bordură. Femeia cunoștea studioul pentru că a folosit o intrare din spate care este separată de restul redacției. Aflată într-o stare paroxistică și cu evidente probleme psihice, femeia îi cerea Mirelei Vaida o sumă de bani pe care aceasta i-ar fi datorat-o.
Mirela Vaida a fost atacată cu pietre în direct
Mirela Vaida a făcut legătura între atacul femeii și amenințările pe care le-a primit pe rețelele de socializare de la Magdalena Șerban, criminala de la metrou, mesaje prezentate ieri în exclusivitate de WOWbiz.ro.
Femeia ar fi mai venit la porțile televiziunii
Printre colegii Mirelei Vaida circulă un zvon legat de o posibilă legătură între femeia din platou și cei doi vasluieni. Femeia ar fi din județul Iași și i-ar cunoaște pe cei doi, iar la un moment dat a dat câteva declarații unui reporter de teren al emisiunii în legătură cu Vulpița și Viorel. Se pare că acesta i-ar fi promis o sumă de bani în schimbul intervenției, însă dintr-un oarceare motiv, suma respectivă n-a mai ajuns la femeie.
Aceasta ar mai fi venit de câteva ori la poarta studioului, încercând să obțină suma promisă, însă i s-ar fi spus că persoana pe care o caută nu mai lucrează la emisiune. Atunci, a trecut la atac, considerând-o vinovată pentru ”paguba” ei pe Mirela Vaida. Chiar și așa, nu se explică cum de a știut să nimerească din prima în studio, exact la ora la care Mirela Vaida își începea emisiunea.Citeste si: Mirela Vaida, primele declarații după ce a depus plângere penală împotriva celei care a atacat-o
Citeste si: Mirela Vaida, primele declarații după ce a depus plângere penală împotriva celei care a atacat-o
Vulpița și Viorel au fost prezenți de multe ori în studio
”Încercăm și noi să ne dăm seama ce s-a întâmplat. E clar că femeia avea probleme psihice. Am vorbit între noi să vedem dacă o recunoaște cineva iar un coleg a spus că parcă și-o amintește, dar nu era foarte sigur. Cert este că nu a fost o farsă sau regie, așa ceva nu se poate înscena”, ne-a dezvăluit un angajat al emisiunii prezentate de Mirela Vaida.