Leo de la Strehaia, în pragul divorţului! A fost prins de Dana în timp ce o înşela! Imaginile care dovedesc trădarea

Au susţinut cu tărie că se iubesc la nebunie, însă Leo de la Strehaia a ”călcat” strâmb, însă Dana Criminala a fost pe fază şi l-a prins în timp ce o înşela.

Autor: T.S.

”Am avut încredere în el, haideţi să mergem. E într-un complex rezidenţial, unde locuieşte şi Renata. Mi-a spus că pleacă la Strehaia şi nu mi-a trimis niciun filmuleţ, nicio poză, aşa cum făcea de obicei şi mi-am dat seama că e ceva în neregulă. Duduia care e cu el mi-a spus. Mi-a dat mesaj şi mi-a spus cu cine şi unde unde e. Nu ştiu dacă e cunoscută sau necunoscută, nici nu mă interesează.

Mi-a dat adresa exactă, acolo merg. ”, a spus Dana la scurt timp după ce a chemat o echipă WOWbiz, pentru a-l prinde în flagrant pe Leo.

”S-au mai perindat, ba că au copii, ba că nu, iar acum... De data asta chiar am terminat-o. Mi-e pur şi simplu silă. Dacă el este de ieri de acasă, îţi dai seama că nu poate să fie altceva.”, a mai mărturisit Dana.
 

”Sunt nervos, mă cert cu mama pe aici. Cică au înşelat unii pe Anca cu nişte terenuri. Hai că nu pot să vorbesc, hai că vorbim mai târziu. Pa. ”, a spus Leo după ce Dana l-a sunat şi i-a cerut să-i trimită un filmuleţ despre care îi spuse.

”Nu zic că e uşă de biserică, însă fă-o cu cap. Dacă vrei să înşeli, fă-o să nu simtă femeia. Nu ai cum să înţelegi aşa ceva. Nu am cum să accept aşa ceva.”, a mărturisit Dana înainte de a intra în apartamentul în care Leo se afla cu o femeie.


La scurt timp după ce au fost difuzate imaginile în care Dana Criminala apărea în drum spre locuinţa în care se afla Leo, acesta a încercat să-şi explice gestul:

”Este o amică de-a mea.

O ştiu de 15 ani. Ştiţi că de cele mai multe ori avem nevoie de un prieten, să vorbeşti cu cineva. Am preferat să merg să discut cu ea. Am şi eu problemele mele. Nu trebuie să ştie Dana tot. În ultimul timp, de la atâtea scandaluri, n-am mai putut să vorbesc cu Dana. Mai e şi testul ăla.”, s-a scuzat Leo.

Întrebată dacă credea, dacă simţea că este înşelată, Dana a explicat: ”Tu, ca femeie, îi cunoşti reacţiile partenerului tău.

Eu ştiu cum reacţionează el când pleacă de la Strehaia, iar când am primit mesajul ăla am simţit că e ceva în neregulă. De fiecare dată când mergea îmi trimitea mesaje, filmuleţe, poze, dar acum nu mi-a trimis nimic. Asta m-a pus pe gânduri şi am plecat de acasă imediat ce am primit mesajul.”, a mai precizat ea.

Cine este femeia misterioasă care l-a cucerit pe Leo de la Strehaia

Atunci când a ajuns în blocul în care ştia că Leo se află alături de o femeie, Dana s-a înarmat cu mult curaj şi a dat buzna în apartament. Mare i-a fost mirarea când şi-a surprins partenerul în tandreţuri cu nimeni alta decât Mona.


”Erai la Strehaia. Cum ai ajuns în patul ăsteia? Ce cauţi aici? M-am săturat de mizeriile lui. Eu dacă îl las, îl las pentru că m-am săturat.”, a spus Dana în timp ce Leo o întreba pe Mona de ce a lăsat uşa deschisă.

Tânăra dansatoare n-a sta pe gânduri şi i-a răspuns: ”Ea era invitata noastră. El te vrea numai pe tine, tu eşti femeia fatală, uite că nu e aşa. Uită-te la mine.Spune-i cum ţi-am dansat, cum am petrecut timp. De câte ori pleacă de la tine, vine la mine. Mi-a spus că s-a săturat de tine. Mi-a zis că s-a măritat cu tine ca să-şi recupereze banii. Mi-a spus că mă iubeşte. ”, a dezvăluit mândră Mona.

Leo de la Strehaia nu a putut să stea departe de schimbul dur de replici şi a încercat să povestească ce s-a întâmplat.

”Există o explicaţie. Eu pe Mona o cunosc de 10-15 ani. Dacă nu vă dau explicaţii, luaţi-vă la bătaie. Care e cea mai tare dintre voi.”, a ţipat Leo, în timp ce Dana a vrut să plece.

”Ne cunoaştem de mai mult timp, dar de ceva timp suntem iubiţi. Din moment ce ne surprindeţi în momente aşa, mai intime, cum să ne numim? E ceva timp de când suntem iubiţi. El, săracul, nu ştie cum să coasă ceva cu Dana. De fiecare dată când se ceartă, el vine la mine. Mi-a spus că nu o iubeşte, mi-a zis că s-a însurat cu ea pentru bani. Am vrut să-i dau o lecţie, pentru că Dana crede că e doar al ei. Eu nu-l vreau pentru maşină, el îl vreau pe Leo pentru inima mea, pentru că e bolnavă ca a mea. Există multe conversaţii între mine şi Leo, multe filmuleţe. Tu nu existai când îmi făcea curte. M-a căutat Leo mai mult. Dacă tu crezi că vei rămâne cu el, te înşeli”, i-a spus Mona, în timp ce Dana a ţinut să-i amintească că doar adună nişte ”resturi”.

De celaltă parte, însă, Leo susţine că nu se petrece nimic între el şi Mona, ea fiind o simplă prietenă.


”Mie îmi plăcea Mona de acum 10 ani, de când am văzut-o într-un videoclip. Mona e amica mea, e prietena mea.”, a mai explicat Leo încercând să o facă pe Dana să înţeleagă că nu se întâmplă nimic între ei.

”Este vorba despre un contract prenupţial, în care eu voi sta deasupra. Să aducă contractul aici şi să citească ce se stipulează. Cu siguranţă voi divorţa. M-am săturat de tine şi mizeria de lângă tine.”, a spus Dana extrem de nervoasă.

În imaginile surprinse în apartamentul Monei, Leo nu şi-a putut ţine mâinile departe de tânăra care era îmbrăcată într-o ţinută sumară. Imediat l-a dus în dormitor şi şi-a aşezat telefonul mobil astfel încât să surprindă întreg momentul intim. L-a descălţat, i-a dansat şi au râs împreună. Momentul lor de tandreţe a fost întrerupt de un apel de la Dana.


”Mie aşa îmi place de tine, când eşti porno. Bagă. Hop”, i-a spus Leo, în timp ce Mona i-a cerut să se iubească.

Pe tot parcursul momentului, însă, Dana s-a întors şi nu a privit deloc imaginile în care Leo se afla în tandreţuri cu Mona.

”Nu mai suport. Ce se întâmplă aici? De unde apar toate?”, a ţipat Pintea, care a spus că toate femeile care se perindă pe lângă Leo au un scop bine precis.


”Nu mai am răbdare să ascult la femeile astea. Mă bucur foarte muult şi nu am mai apucat să-mi pun batic pe cap. Mă bucur foarte mult. Sunt fericită. O să scape de femeia asta. O simt altfel. Are un suflet rece Dana, pe ea o simt altfel. El şi-a dorit mai multe neveste şi e problema lui. Decât cu Dana, mai bine cu ea.”
, a spus Anca în timp ce o îmbrăţişa pe Mona.

Incredibil! Ce este stipulat în contractul prenupţial

A afirmat cu tărie că a semnat un contract prenupţial, care o va ”scoate bine”, în cazul în care va divorţa, iar Dana a făcut public actul. Mai exact, în acest act este stipulat faptul că Dana i-a cerut să întreţină relaţii intime de cel puţin trei ori pe săptămână, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla Dana va primi la fiecare sfârşit săptămână cu suma de 1000 de euro, la cursul zilei respective.

În cazul în care Leo este prins în timp ce o înşeală pe Dana, acesta este obligat să plătească daune. Mai exact, este nevoit să-i cumpere o maşină nouă, în valoare de 70.000 de euro. De asemenea, Leo este obligat să plătească tratamentele de întreţinere efectuate săptămânal, dar şi să călătorească cu ea şi cu Renata de două ori pe an, în vacanţe exotice (exclus Bulgaria). Printre altele, în contract este înscris că Prinţul Ţiganilor este obligat să întreţină familia şi să ofere cel puţin 5.000 de euro lunar.

De celalată parte, însă, Leo i-a cerut Danei să poarte ţinute sumare şi nu are voie să refuze fanteziile acestuia, non violente. În plus, este obligată să gătească mâncare sănătoasă (bio).

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Anca Serea, dureri groaznice în urma show-ului de dans! Ce i s-a întâmplat fostei prezentatoare TV

Ce apariţie, oameni buni, ce apariţie! Andreea Marin, irezistibil de sexy! A purtat o rochie sacou mult prea scuuurtă!

In aceasta seara, de la ora 20:00, in “Hercai”, Azize <schimba foaia>

Horoscop Zilnic Miercuri 19 Mai 2021: Săgetătorii trebuie să se gândească de două ori înainte de a lua o decizie, Leii nu sunt într-o stare foarte bună

Aceste centrale termice ar putea fi interzise. Lovitură cruntă pentru români. S-ar aplica din 2025

Radu Bănică, fiul lui Ștefan Bănică rupe tăcerea! Ce îi făcea Andreea Marin când era copil!

Sondaj exploziv. Românii vor PSD la guvernare. „Parlamentul nu mai reflectă voința românilor"

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies