Liderul proxeneților din Caracal a primit despăgubiri de la Statul Român pentru condiții proaste în închisoare! Condamnat la 20 de ani, bărbatul ar putea ieși după doar 3!

Liderul celei mai importante grupări de proxenetism capturată la Caracal a câștigat un proces la CEDO împotriva statului Român și ar putea fi eliberat în scurtă vreme.

Distribuie pe:

”Rețeaua Caracal”, destructurată în 2014 de către DIICOT, a traficat 13 tinere din familii dezorganizate, toate între 14 și 18 ani, care erau ținute închise într-un apartament din Caracal și obligate să se prostitueze. Printre clienții rețelei se numărau personalități grele din județ, inclusiv un fost director al cancelariei prefectului.

Capul rețelei, Mirel Gerald Toilă, a fost condamnat în 2016 la 20 de ani însă ar putea ieși peste doar câteva săptămâni din închisoare. Cererea lui de liberare condiționată a fost declinată, joi, de Judecătoria Caracal în favoarea Judecătoriei Craiova. De asemenea, Toilă a mai depus o contestație la executare care se va judeca pe 21 august la Tribunalul Dolj.

 

Nu a putut face sport la aer curat

Toilă nu a stat însă degeaba nici în cei trei ani petrecuți după gratii. El a dat în judecată România la CEDO pentru că nu a avut condiții bune în închisoare și a și câștigat. Statul Român îi datorează acestuia 3.000 euro pentru că în penitenciarul de la Craiova nu a avut suficient spațiu (1,21 – 3,2 mp), a dormit în paturi suprapuse, a stat într-o celulă infestată cu insecte și rozătoare, nu a avut aer curat, nu a avut condiții igienice adecvate, nu și-a putut face exercițiile fizice în aer liber, mobilierul era vechi, nu a avut acces la apă caldă iar accesul la duș i-a fost restricționat.

 

Își bătea fetele până cedau

În rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT, pe baza căruia Toilă a fost condamnat se arată că ”... Toilă Gerald Mirel a exercitat permanent asupra lor (fetelor, n.r.) acte de violență și amenințări, inducându-le convingerea că nu au alternativă decât să se supună cererilor sale, iar pe fondul repetatelor acte de agresiune cu rol demonstrativ al controlului, acestea au început să reducă din opoziție și să accepte să fie exploatate sexual în speranța că vor reuși să scape de violențele exercitate de către inculpat și să câștige bunăvoința acestuia”.

Procurorii au arătat, la vremea respectivă, că unele dintre fete erau duse la locul în care prestau servicii sexuale de către un taximetrist din zonă. Gheorghe Dincă presta servicii de taximetrie ilegală în zona Caracalului, însă până acum nu s-a făcut legătura între acest caz și cel al dispariției Alexandrei și Luizei.

 

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate