
In articol:
Lidia Buble a revenit la vechile obiceiuri. După ce s-a retras din lumina reflectoarelor și din mediul online, odată cu reîntoarcerea în atenția opiniei publice, artista este iar activă pe rețelele de socializare, spre marea bucurie a fanilor ei.
Orice ar face, oriunde ar merge, cântăreața ține să împartă totul cu admiratorii ei, deloc puțini la număr.
Astfel, ei sunt primii care află bucuriile sau necazurile fostei iubite a lui Răzvan Simion.Lidia Buble, atentă la ritualurile de îngrijire
Așa s-a întâmplat și acum, când Lidia Buble nu doar că s-a plâns în fața celor din mediul online, dar le-a și cerut ajutorul, în miez de noapte.
Citeste si: Ce note a obținut Eliza Iliescu la Bacalaureat 2022: „Știm amândouă că nu va fi simplu”- kfetele.ro
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
După un concert pe care l-a susținut la Iași, acolo unde cei din fața scenei i-au fredonat toate piesele, Lidia Buble a ajuns în camera de hotel, moment în care și-a dat seama că ceva important îi lipsește din bagaj.
Cântăreața, din grabă sau neatenție, nu și-a luat cu ea și pasta de dinți, iar pentru că era o oră târzie în noapte, nici nu avea de unde să cumpere vreuna. Astfel, conștientă fiind că are o comunitate mare, care sare mereu în ajutorul ei, Lidia Buble a făcut un apel.
Șatena le-a cerut fanilor, dacă vor, dacă sunt la asentimentul ei, să treacă pe la hotelul unde este cazată și să îi aducă o pasta de dinți.
Vedeta spune că demachierea și spălatul pe dinți fac parte din ritualul ei de seară, care, dacă nu-l duce la bun sfârșit, nu o lasă să pună geană pe geană, ceea ce s-a și întâmplat.
Lidia Buble
”Mi-am uitat pasta de dinți acasă. Mă împrumută cineva din Iași? Alo, Iași, veniți și aruncați cu o pastă de dinți. Mai sunt nebuni ca mine care nu pot să doarmă dacă nu se spală pe dinți, efectiv eu nu pot să închid ochii, nu pot! Nu există, fără să mă demachiez și fără să mă spăl pe dinți. Și nu mă demachiez dacă știu că nu mă pot spăla pe dinți și nu mă spăl pe dinți, dacă știu că nu mă pot demachia”, le-a spus Lidia Buble, amuzată de povestea ei, fanilor din online, în speranța că cineva o va ajuta.