Litoralul Marii Negre devine extrem de periculos! Afla de ce e atat de riscant sa iti petreci concediul la noi de acum inainte

Salvamarii din Eforie au intrat în grevă japoneză, iar în câteva zile ar putea să plece definitiv de pe plaje

Distribuie pe:

Autor:

fara descriere

Litoralul Marii Negre devine extrem de periculos! Afla de ce e atat de riscant sa iti petreci concediul la noi de acum inainte
Salvamarii din Eforie au intrat în grevă japoneză, iar în câteva zile ar putea să plece definitiv de pe plaje. Ei nu au primit niciun ban în cele 3 luni cât i-au supravegheat pe turişti. Premierul Victor Ponta a promis că va aloca bani de la buget, dar conturile primăriilor au rămas goale.
Aceşti salvamari nu au lipsit nici măcar o zi de pe plaje, de când a debutat sezonul estival. Au făcut muncă voluntară şi au salvat vieţi ori de câte ori cineva s-a aflat în pericol. Dar sezonul aproape s-a sfârşit şi ei nu au primit nici măcar un leu pentru cele 10 ore muncite, zilnic, pe plajele din Eforie Nord şi Eforie Sud.
Plata serviciului salvamar o face autoritatea locală. Aşa scrie in lege. Unii primari vor ca Direcţia Apele Române Dobrogea Litoral să vireze sumele pentru salariile salvatorilor, pentru că este instituţia care administrează plajele. Dar până acum numai Guvernul a trimis bani, iar primarii s-au eschivat.
Ovidiu Brailoiu, primar Eforie: "În ultimii 10 ani aşa s-a întâmplat mereu. Tot timpul a existat o problema cu plata salvamarilor şi banii au venit mereu în septembrie, uneori şi în octombrie. Este o anomalie care persistă de 10 ani."
Salvamarii spun că dacă bâlbâiala birocratică nu se va rezolva, ei nu vor mai avea grijă de viaţa turiştilor.
În staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud, peste 40 de salvamari stau cu ochii în patru după turiştii care intră în apa mării. În Vama Veche şi 2 Mai tot atâţia salvează vieţile turiştilor de la începutul sezonului estival.
George Lipoveanu, şef salvamari Vama Veche: "Dacă lăsăm sistemul de salvamar şi de prim ajutor la mâna şi la-ndemâna fiecăruia care se gândeşte, este un lucru foarte rău. Deci, anul acesta n-a fost de la început stabilizat cine ce şi cum dă bani şi uitaţi ce brambureală este!"
În acest sezon acţionează 400 de salvamari, dintre care o mare parte în staţiunea Mamaia, iar bugetul pentru salariile acestora, pe tot parcursul verii, ar ajunge la câteva milioane de lei.

Ei nu au primit niciun ban în cele 3 luni cât i-au supravegheat pe turişti. Premierul Victor Ponta a promis că va aloca bani de la buget, dar conturile primăriilor au rămas goale. Aceşti salvamari nu au lipsit nici măcar o zi de pe plaje, de când a debutat sezonul estival. Au făcut muncă voluntară şi au salvat vieţi ori de câte ori cineva s-a aflat în pericol. Dar sezonul aproape s-a sfârşit şi ei nu au primit nici măcar un leu pentru cele 10 ore muncite, zilnic, pe plajele din Eforie Nord şi Eforie Sud.Plata serviciului salvamar o face autoritatea locală. Aşa scrie in lege. Unii primari vor ca Direcţia Apele Române Dobrogea Litoral să vireze sumele pentru salariile salvatorilor, pentru că este instituţia care administrează plajele. Dar până acum numai Guvernul a trimis bani, iar primarii s-au eschivat.Ovidiu Brailoiu, primar Eforie: "În ultimii 10 ani aşa s-a întâmplat mereu. Tot timpul a existat o problema cu plata salvamarilor şi banii au venit mereu în septembrie, uneori şi în octombrie. Este o anomalie care persistă de 10 ani."Salvamarii spun că dacă bâlbâiala birocratică nu se va rezolva, ei nu vor mai avea grijă de viaţa turiştilor.În staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud, peste 40 de salvamari stau cu ochii în patru după turiştii care intră în apa mării. În Vama Veche şi 2 Mai tot atâţia salvează vieţile turiştilor de la începutul sezonului estival.George Lipoveanu, şef salvamari Vama Veche: "Dacă lăsăm sistemul de salvamar şi de prim ajutor la mâna şi la-ndemâna fiecăruia care se gândeşte, este un lucru foarte rău. Deci, anul acesta n-a fost de la început stabilizat cine ce şi cum dă bani şi uitaţi ce brambureală este!"În acest sezon acţionează 400 de salvamari, dintre care o mare parte în staţiunea Mamaia, iar bugetul pentru salariile acestora, pe tot parcursul verii, ar ajunge la câteva milioane de lei, scrie Yahoo News.

 


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate