kanald.ro
Vedete
Lora și-a anulat concertul de la Arad, cu puțin timp în urmă! I-a anunțat pe fani că motivele sunt legate de sănătate: „Nu pot ajunge”
Lora a anunțat pe internet că este nevoită să-și anuleze concertul de la Arad.
Lora se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să atragă de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. De asemenea, blondina este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii ei aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și de curând, căci Lora i-a anunțat pe urmăritorii ei din mediul online că este nevoită să anuleze concertul pe care ar fi trebuit să-l susțină la Arad, din motive medicale, fără a dezvălui, însă,
„Dragă Arad, din motive medicale nu pot ajunge mâine la tine. Sper să ne revedem curând! Vă pupă Lora”, a scris Lora, pe pagina personală de Facebook.
Lora a vorbit deschis despre relația cu Ionuț Ghenu
În urmă cu ceva timp, Lora a fost mai sinceră ca niciodată și a vorbit deschis despre relația cu partenerul ei de viață, Ionuț Ghenu.
Blondina nu s-a dat înlături să povestească despre neînțelegerile din cuplu, dar și despre nuntă și moștenitori. Deși există persoane care se gândesc la faptul că, probabil, vedeta și partenerul ei plănuiesc pe ascuns evenimentele fericite din viața lor, ei bine, tânăra a explicat că în momentul când aceste lucruri se vor întâmpla, cu siguranță, vor afla cu toții.
"Avem și momentele noastre, dar trecem peste ele. Important e să nu ți se termine lumea când te cerți, adică e normal să existe certuri, e foarte sănătos.
Lora și Ionuț Ghenu