Loredana ataca X Factor! "Vocea Romaniei e cel mai tare show de talente cu voci din tara, restul nu conteaza"

Loredana Groza a atacat concurenta spunand ca nu ia in calcul X Factor, show-ul de la Antena 1 cu care se va bate Vocea Romaniei in fiecare vineri.

Distribuie pe:

Autor:

fara descriere"Este ca o gură de aer proaspăt faptul că avem în faţă un nou început şi câteodată, ca şi într-o relaţie, orice schimbare şi orice nou început vine cu altă energie, cu altă bucurie, cu atenţie sporită şi cred că era timpul să se întâmple ceva. Era timpul să descoperim „Vocea României“ într-o altă viziune, mult mai complexă şi cu toate detaliile puse foarte bine la punct. Eu am fost fascinată în prima clipă în care am intrat în noul platou şi am văzut tot decorul, luminile, gradenele, absolut totul era schimbat. Am fost copleştiă, asta a fost prima mea reacţie, nu-mi venea să cred. M-am simţit oriunde în altă parte, dar nu în Buftea", a spus Loredana intr-un interviu pentru Adevarul.

fara descriereIntrebata cum vede competitia cu X Factor, Lory a declarat: "Sincer, nu mă interesează. Noi ştim ce facem, avem un show care, de când s-a lansat, s-a dovedit a fi cel mai tare show de talente cu voci din România şi restul nu contează".

fara descriere"Cred că un show este un show şi cred că nu există războaie. Războaiele le fac doar oamenii care gândesc în sensul acesta negativ, cred că este o bucurie să ne întâlnim cu fanii noştri, nu mă interesează ce alte showuri sunt pe alte canale sau dacă sunt româneşti sau chinezeşti sau turceşti. Cred că publicul nu la asta se uită, publicul se uită la spectacol, oamenii vor să fie distraţi şi cu cât o faci mai bine, cu atât eşti mai tare", a explicat ea.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate