Mădălina Apostol, implicată într-un alt proces, după ce a provocat un accident rutier în timp ce se afla sub influența alcoolului. Ce s-a întâmplat acum

Problemele cu legea se țin lanț de Mădălina Apostol! De ce este implicată într-un alt dosar?

Autor: Maria Georgiana

In articol:

Mădălina Apostol trece printr-o perioadă destul de grea, asta pentru că în urmă cu jumătate de an a provocat un accident rutier, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La momentul respectiv, bruneta se afla la volanul autoturismului personal, iar la 70 de kilometri de București, aceasta a intrat într-un parapete pe care l-a distrus complet.

Atunci, la locul faptei au ajuns rapid oamenii legii de la Biroul de Poliție Autostrada A2 București-Constanța, polițiștii testând-o pe femeie cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul pozitiv, aceasta având o alcoolemie de 0,5 la mie în aerul expirat, respectiv o alcoolemie de 1 la mie în sânge, conform Spynews.ro. După incident, Mădălina Apostol s-a ales cu dosar penal.

Nick Rădoi și Mădălina Apostol s-au căsătorit în secret: ”Este de ajuns să știu doar eu”

Ei bine, însă, bruneta nu a scăpat de problemele cu legea, căci recent,  Mădălina Apostol  a fost somată să plătească facturile restante la curent, mai precizează sursa citată anterior.

Citeste si: Delia Matache a aflat că va avea o fetiță! Cum a reacționat artista- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

Mădălina Apostol, într-un nou dosar deschis luna trecută

Un dosar a fost deschis luna trecută la Judecătoria Sectorului 2, numele Mădălinei Apostol regăsindu-se în acesta. Mai precis, vedeta a fost somată să plătească facturile restante la curent și, din cauza faptului că, în fața instanței aceasta nu a dovedit că a achitat respectivele datorii, oamenii legii au dispus ca bruneta să fie executată silit, ba mai mult, a fost obligată să plătească și cheltuielile de executare.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită în temeiul titlului executoriu, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, precum şi a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac”,  au hotărât magistrații, conform sursei citate anterior.

Nick Rădoi, primele declarații despre despărțirea de Mădălina Apostol: „Însă nu suntem divorțați”

Ei bine, cât despre celălalt dosar în care este implicată, respectiv acela când a produs un accident rutier în timp ce se afla sub influența alcoolului, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară au dezvăluit că ancheta este încă în desfășurare: „Încă se efectuează cercetări în cazul la care faceți referire. Nu vă putem oferi mai multe amănunte, întrucât persoanei în cauză nu i s-au adus la cunoștință învinuirile, oficial”.

Mai mult decât atât, ancheta ar fi chiar îngreunată din cauza lipsei personalului: „Cercetările pot dura câteva luni, fiindcă la poliție sunt probleme mari în privința personalului. Volumul de muncă este imens la Poliția Autostrada Soarelui. Unii s-au pensionat, unii sunt bolnavi, iar cei rămași sunt deja depășiți de situație, au un volum de muncă uriaș.(...) Mai trebuie să vină și rezultatele la sânge de la Medicină Legală... Iar dacă nu au fost achitate taxele, Medicina Legală nu eliberează documentele”.

Mădălina Apostol, implicată într-un alt dosar penal, după ce a provocat un accident rutier în timp ce se afla sub influența alcoolului. Ce s-a întâmplat de această dată

Mădălina Apostol

[Sursa foto: Instagram]

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Cum se simte Elena Udrea după ce a fost închisă la Târgșor? I-a spus chiar avocatului ei: „Condițiile de viață pe care trebuie să le înfrunte”

Ramona Olaru a ajuns la spital! Cătălin Cazacu a însoțit-o pe iubita lui. Ce s-a întâmplat cu asistenta TV: „Nu suntem ok”

"La anul facem nunta", Ana Baniciu dă tot din casă! Cum va fi petrecerea și câți invitați vin la eveniment. A vorbit și despre copil

Ziua de astăzi va fi plină de tensiune. Zodiile trebuie să gestioneze lucrurile pentru a trece cu bine

Veste șoc despre Vladimir Putin. Soția lui aruncă BOMBA! Ce i s-a întâmplat liderului de la Kremlin

„Îmi place să greșesc”. Jador, indecis între fosta și actuala iubită

Verdict istoric în SUA. Curtea Supremă limitează puterea lui Joe Biden. „Decizia e devastatoare” pentru președinte

Anamaria Prodan, lipsită de inhibiții. Impresara a vorbit despre viața intimă: „Am încercat absolut tot!”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies