Mama Luizei Melencu, mărturisiri cu lacrimi în ochi: „Nu mai am putere”

S-au împlinit patru luni de când Luiza Melencu a fost răpită, după ce a luat mașina la ocazie.

Distribuie pe:

Autor: A.V.

Astăzi s-au împlinit patru luni de la dispariția Luizei Melencu, tânăra de 18 ani care a fost luată și ea la ocazie cu mașina de către Gheorghe Dincă.

În momentul acesta, nu există dovezi clare că Gheoghe Dincă este cel care a omorât-o pe Luiza Melencu, însă familia îl suspectează.

Astăzi, alte zece tablouri vor fi puse în camera Luizei Melencu de către mama ei. Mama sa a rămas fără putere, însă încă speră într-o minune.

„Nu mai am putere. Trăim de pe o zi pe alta. Nu ştim dacă Dumnezeu sau statul român ne vor ajuta să ne găsim copilul. Este foarte greu. Eu vorbeam cu ea zi de zi, chiar dacă eram plecată 5-6 luni pe an", a spus mama fetei, pentru Mediafax.

Citeste si: Gheorghe Dincă, adus la Tribunalul Olt! Ce s-a întâmplat cu el

Citeste si: Ce se va întâmpla azi în ”Casa Ororilor” din Caracal, unde Gheorghe Dincă a sechestrat și ucis două fete

Mama Luizei plecase în Anglia ultima oară

Mama Luizei a povestit că femeia a plecat în Anglia cu un contract de două luni, tocmai pentru a face bani pentru fiica ei. Ea își dorea să facă școala de șoferi, iar mama ei voia să îi cumpere mașină. De asemenea, fetița de 18 ani își dorea să urmeze niște cursuri de make-up.

„Am două fete. Cea mare are 22 de ani şi este căsătorită. În ultimii 12 ani am muncit pentru Luiza. Acum plecasem două luni ca să am bani să îi dau pentru şcoala de şoferi şi să îi iau maşină. Ea îşi dorea să urmeze şi nişte cursuri de make-up. Era foarte pasionată de machiaj, de unghii. Totul s-a spulberat", a mai spus Monica Melencu.

Citeste si: Gheorghe Dincă, dus la testul poligraf! Ce le-a spus anchetatorilor azi, când i s-a prelungit mandatul de arestare

Citeste si: Imaginile groazei! Tone de pământ, scoase cu basculanta din curtea criminalului din Caracal! În urmă cu o zi a fost adus un excavator! VIDEO

Mama Luizei a simțit că ceva nu este în regulă

Femeia îşi aduce aminte de ultimele cuvinte schimbate cu Luiza chiar în ziua dispariţiei: „Parcă am simţit că se întâmplă ceva rău cu ea în ziua respectivă. Când a plecat a pus-o mama mea la ocazie, la cineva cunoscut. Luiza s-a întâlnit cu Gheorghe Dincă la întoarcere. Am şi zis: mami, să ai grijă la cine te urci în maşină. Şi ea mi-a spus: mami, ştii cât de mult te iubesc şi nu vreau să te supăr. Ea când a ajuns în Caracal, parcă ar fi presimţit că va fi ceva. De obicei nu vorbea cu tatăl ei. Era mai mămoasă. Atunci l-a sunat pe soţul meu, care era în Italia, şi i-a spus că nu a reuşit să scoată banii”.

„Am scos poze cu ea, să le pun în camera ei. Am făcut 10 tablouri cu Luiza mea. Urmează să mă duc să le iau, să le pun în camera ei", a mai povestit femeia.

Ea îşi doreşte să primească răspunsuri la întrebările pe care le are de la statul român.

„După patru luni de la dispariţia Luizei noi nu ştim dacă este vie sau moartă. Eu sper să fie în viaţă. Aştept însă ca statul român să ne trimită un răspuns oficial. Nu avem informaţii despre nici o pistă din anchetă. Doar avocatul ne ţine la curent cu ce se întâmplă. Noi vrem să aflăm ce se întâmplă cu fata mea. Nu am cerut niciodată bani pentru nimic, aşa cum am auzit că vreau bani de la statul român. Aştept ca statul român să afle ce s-a întâmplat cu copilul meu", a mai spus Monica Melencu.

Citeste si: Gheorghe Dincă ar fi recunoscut mai multe violuri: „Are o singură viață...”

Gheorghe Dincă, dus la testul poligraf!

Gheorghe Dincă, principalul suspect în dispariția Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșanu, rămâne în arest. Magistraţii Tribunalului Olt au decis să-i prelungească mandatul de arestare preventivă cu încă 30 de zile, din 26 august până pe 24 seprembrie 2019. Inculpatul nu a contestat această decizie.

Luni, Dincă va fi adus la Bucureşti pentru computer tomograf, iar marţi va efectua un test poligraf. În aceste zile, el va fi cazat la Spitalul Penitenciarului Jilava.

De asemenea, continuă prechezițiile la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal. Anchetatorii pregătesc terenul pentru a fi scanat cu un aparat care poate identifica eventuale oase în pământ.

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate