
In articol:
O mamă îndurerată și-a spus povestea recent, aceasta făcând înconjurul lumii și întristând o mulțime de persoane. Este vorba despre Ruslana, care de câteva luni a rămas fără fiul ei, Alexandru, asta după ce tânărul a primit un diagnostic crunt din partea cadrelor medicale.
Ruslana locuia în Italia, iar tot ce își dorea era să-l aibă aproape pe fiul ei, însă când dorința i s-a îndeplinit, fericirea i-a fost umbrită, din cauza stării de sănătate a băiatului ei, care se înrăutățea.
„Era 20 septembrie. A venit la mine și mi-a spus: „Mamă, eu am o problemă la un testicul”. Eu văzusem că era umflat, dar nu am îndrăznit nici eu să-l întreb detalii. (...) În acea zi de 20 septembrie Alexandru a avut dureri mai acute și mi-a spus: „Mamă, nu știu ce să fac”. Seara, la ora 20:00, a fost internat în spital, secția urologie, iar a doua zi dimineața pe 21 septembrie a fost operat”, a povestit mama tânărului, pentru Sănătate.info.
Citeste si: Trei cutremure în România, duminică! Unde s-au produs și ce magnitudine au avut- kanald.ro
Cei doi au așteptat nici mai mult, nici mai puțin de 40 de zile rezultatul citologic, timp în care Alexandru se simțea din ce în ce mai rău: „A început să aibă probleme la plămâni.
Alexandru a făcut prima ședință de chimioterapie în ziua când a împlinit 27 de ani
Durerile deveneau din ce în ce mai insuportabile pentru Alexandru, iar prima ședință de chimioterapie a făcut-o pe data de 4 noiembrie, atunci când a împlinit vârsta de 27 de ani.
„Medicii nu mai știau ce să-i facă, au încercat toate măștile posibile de oxigen. Alexandru mi-a scris mesaj: „Mami, vino te rog că nu mai pot”. L-am ținut de mână ore în șir până l-au intubat. El m-a întrebat dacă înainte de a-l intuba o să îi pună anestezie. I-am spus că da. I-am explicat mai delicat că are un chist pe un plămân, care trebuie să se rupă de acolo și după asta vom continua chimioterapia. Cum mă ținea de mână, eu i-am spus: „Mami, eu sunt cu tine” și l-am sărutat pe frunte și pe mânuță și i-am spus că sunt lângă el și că o să ne întoarcem înapoi, iar lui i-au curs doar lacrimi și nu a zis nimic.”, a mai spus mama lui Alexandru.
Din nefericire, însă, Alexandru s-a stins din viață pe data de 9 noiembrie, însă Ruslana, mama lui, a sperat până în ultima clipă că băiatul ei se va vindeca și totul va reveni la normal: „ Am sperat până în ultimul moment că se va face bine, pentru că o mamă nu își poate imagina să nu își mai vadă fiul”.
Alexandru