kanald.ro
Crimă Berceni
Crimă Berceni
Actualitate
Marcel Șerbuc, presupusul autor al crimei din Bercei va fi extrădat în țară.
În urmă cu câteva săptămâni, o crimă înfiorătoare avea să cutremure întreaga țară. Anamaria, o fetiță de doar 12 ani a fost găsită moartă într-un apartament din Berceni, după ce petrecuse câteva zile alături de mama și concubinul acesteia. Principalul suspect al crimei este Marcel Șerbuc, partenerul mamei care în curând va fi adus în România.
În urmă cu aproximativ două luni, trupul neînsuflețit al unei fetițe de 12 ani a fost descoperit într-un apartament din Capitală.
Se pare că Simona închiriase acest apartament pentru o scurtă perioadă, iar mai apoi a dispărut, însă a fost găsită în Spania imediat după ce autoritățile au găsit trupul fiicei sale. Marcel a devenit principalul suspect al decesului și a fost identificat la câteva zile distanță în Olanda. De atunci se află în arest acolo, iar recent autoritățile au decis că va avea loc extrădarea lui în România, urmând ca până la sfârșitul lunii să ajungă în țară.
„Prin urmare, în cazul în care domnul [persoană reclamată] va fi transferat în România și plasat în arest într-o închisoare din România pentru a-și executa mandatul de arestare preventivă în timp ce în aşteptarea judecăţii, cel mai probabil va fi reţinut în ordinea închisorii Bucureşti-Rahova urmând a fi adus în fața judecătorului de fond la termenele de ședință stabilite de București organe judiciare (Tribunalul Bucureşti), pentru care s-a emis cerere de chemare în judecată
Chiar dacă Simona, mama fetei fost adusă din Spania pentru interogări, concubinul acesteia a refuzat complet acest lucru. Marcel a susținut că nu vrea să fie judecat în țara natală din cauza condițiilor slab dezvoltate din penitenciare.
„Ca ministră a Justiției, ca om politic, ca mamă rămân preocupată de astfel de cazuri și voi recurge în continuare la toate instrumentele legale pentru a găsi soluții. Îmi doresc ca inculpatul să fie predat cât mai rapid în România, să fie anchetat de organele de urmărire penală și judecat de instanțele de judecată naționale. Orice măsuri sau pedepse s-ar stabili în cauză, acestea trebuie să fie executate în România. Este un gest de normalitate într-o societate democratică. Sub nicio formă nu trebuie să permitem sustragerea de la răspunderea în fața justiției naționale. De la începutul mandatului, este al doilea fugar pentru care instanțele europene decid predarea către autoritățile române", a declarat Alina Gorghiu, ministrul Justiției.