
In articol:
Simina și Alex Zănoagă de la Puterea Dragostei au devenit astăzi soț și soție. Cei doi au fost extrem de emoționați în fața ofițerului Stării Civile, iar Simina, care este însărcinată în 6 luni, și-a ținut mai mereu mâna pe burtică.
La eveniment au fost prezenți prietenii celor doi de la Puterea Dragostei, Raluca Munte, care a fost și martora lor, Ana Maria Lintaru și Thalida, dar și rudele apropiate, părinții lui Alex și ai Siminei, George Zănoagă, fratele lui Alex, cu iubita lui. A lipsit însă Andreea, sora Siminei, spre mirarea tuturor, mai ales că cele două tinere sunt extrem de apropiate.
Dacă Andreea Loica nu a fost prezentă la ceremonia de astăzi de la prânz de la Starea Civilă, cu siguranță va ajunge la petrecerea de diseară.
Simina de la Puterea dragostei a ajuns la spital înainte de nunta cu Alex Zănoagă
Frumoasa brunetă, însărcinată în șase luni și jumătate, a fost nevoită să meargă la spital, în urmă cu două zile, motiv ce a dus la o adevărată panică în familie, mai ales că se apropia marele eveniment.
”Nu știu ce s-a întâmplat! Cred că am răcit, m-am simțit rău, aveam temperatură aproape 39 de grade și mi-a fost teamă să nu pățesc Doamne ferește ceva, mai ales că sunt și gravidă. Am sunat la 112 și am fost luată cu ambulanța și dusă la spital, pentru a se interveni imediat, în caz că situația s-ar fi agravat mai tare”, a declarat Simina, în premieră, pentru WOWbiz.ro!