Maria Dragomiroiu, dezvăluiri emoționante despre ceea ce i-a spus maestrul Alexandru Arșinel la începutul carierei: "Ce mi-a spus atunci, așa am făcut toată viața" Cum i-a marcat actorul drumul în muzica populară | EXCLUSIV

Moartea lui Alexandru Arșinel a adus tristețe în rândul actorilor și artiștilor din România. Maria Dragomiroiu a vorbit cu jurnaliștii WOWbiz.ro și ne-a povestit ce a învățat de la maestrul Arșinel, chiar la începutul drumului său în muzica populară.

Autor: Maria Zarnescu

In articol:

Maria Dragomiroiu și Alexandru Arșinel s-au întâlnit cel mai des la spectacolele de pe litoral, iar artista are numai cuvinte de laudă la adresa marelui actor.

Cunoscuta interpretă de muzică populară ne-a dezvăluit că mereu a încercat să fure meserie de la maestru și de la Stela Popescu, iar așa a reușit să devină mai competitivă.

Alexandru Arșinel s-a stins din viața în data de 29 septembrie 2022, după o serie de probleme de sănătate care l-au măcinat în ultimele zile. Marele actor se afla internat la Spitalul Universitar de Urgență București, acolo unde fusese internat în urmă cu câteva săptămâni.

Maria Dragomiroiu, mărturii emoționante după moartea lui Alexandru Arșinel

Artista a discutat cu jurnaliștii WOWbiz.ro la scurt timp după vestea tristă a morții marelui actor. Îndrăgita cântăreață ne-a mărturisit că a avut șansa să urce pe aceeași scenă, iar când putea, fura meserie de la el și de la Stela Popescu în timp ce se afla în culise și își aștepta rândul.

Citeste si: Mirela Vaida, sfâșiată de durere după moartea lui Alexandru Arșinel. Prezentatoarea TV regretă amarnic că nu și-a făcut niciodată curaj să-i mărturisească ce avea pe suflet: „N-am apucat”

" A fost un mare actor și am avut de învățat cât am fost pe scenă alături de dumnealui, în multe spectacole pe litoral. Am învățat foarte multe, am învățat meserie, ce să faci ca să convingi când ești acolo pe scenă. Am furat de la maestrul Arșinel ca și de la doamna Stela Popescu. Îmi amintesc că stăteam în culise și nu mă mai săturam privind-ui pentru că observam cu câtă ușurință acești doi oameni, ce formau un cuplu extraordinar pe scenă, era așa de sudat că aveai impresia că este un

singur personaj, captau publicul din sală.

Făceau ce voiau din publicul din sală. Aceasta este marea artă. În spate era o muncă de o viață și ajunseseră această perfecțiune că puteau să capteze și respirațiile din sală.

Stăteam în culise și tot încercam să învăț și eu cum fac. În felul meu, am extras din fiecare apariție a lor câte ceva și așa m-am ajutat și eu ca artist, pe parcursul vieții mele să învăț să ajung la sufletul oamenilor.

Citeste si: “Am o viață foarte activă.” Cristi din Banat, despre ocupația lui din Spania, și motivul pentru care a dispărut din luminile reflectoarelor- kfetele.ro

Citeste si: Ana Maria Pantaze, croitoreasa care a câștigat „Românii au talent”, este șomeră. Nu mai are nimic din cei 120000 de euro câștigați- bzi.ro

O mare bucurie a fost în viața mea faptul că mi-am petrecut mult timp alături de acești mari actori, care din păcate au mai rămas doar câțiva.(...) Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această șansă să îi cunosc pe Dem Rădulescu, pe Alexandru Arșinel, pe Nicu Constantin și Jan Constantin. Am colindat prin lume și am avut de învățat foarte multe de la acești monștrii sacrii ai scenei românești. Asta să pot să fiu competitivă eu, ca artist de muzică populară, în acest spectacol de varietăți în care eram și eu cuprinsă", a povestit Maria Dragomiroiu, pentru WOWbiz.ro.

alexandru arsinel

Alexandru Arșinel

[Sursa foto: Facebook]

Maria Dragomiroiu, impresionată de omul Alexandru Arșinel

Îndrăgita artistă ne-a mărturisit că a rămas impresionată de modul în care Alexandru Arșinel și-a îngrijit soția odată ce aceasta s-a îmbolnăvit.  Maria Dragomiroiu a fost marcată de omul Alexandru Arșinel și recunoaște că a marcat-o foarte mult și pentru că seamăna foarte bine cu tatăl său.

Citeste si: "Își caută drumul către Stela lui" Teo Trandafir, mesaj încărcat de regret după moartea marelui actor Alexandru Arșinel! Ea a realizat unul dintre ultimele interviuri cu maestrul| EXCLUSIV

"A fost un om extraordinar, un actor mare, un părinte extraordinar și un soț tot extraordinar. Îmi pare foarte rău că i-a fost soarta așa ca în ultima parte a vieții să aibă foarte multă tristețe cu soția care a căzut și știm că avea foarte mare grijă de ea, de ani de zile. Rar se întâmplă ca bărbații să facă acest gest, iar acum grija lui cea mai mare am înțeles că era ce o să facă Marlene și cine o să aibă grijă de ea. Asta m-a impresionat extraordinar de tare", a mai precizat îndrăgita artistă.

maria dragomiroiu

Maria Dragomiroiu

[Sursa foto: Facebook]

Alexandru Arșinel, unul dintre oamenii care i-au marcat cariera Mariei Dragomiroiu

Îndrăgita artistă ne-a dezvăluit că la începutul carierei sale, Alexandru Arșinel a îndemnat-o să cânte "Dar-ar naiba-n tine dragoste", iar artista i-a ascultat sfatul și a făcut acest lucru toată viața cu drag și cu bucurie în suflet.

Maria Dragomiroiu își amintește momentele frumoase din timpul spectacolelor și spune că Alexandru Arșinel era "o comoară de om", el fiind persoana care reușea să aducă mereu zâmbetul pe buzele artiștilor.

" Alexandru Arșinel era o comoară! În culise, la drum lung era cel care reușea să creeze buna dispoziție. Avea veselia aceasta și expresia dumnealui, dacă aveai o problemă, te făcea imediat să râzi.

Îmi aduc aminte că la începuturile mele mi-a spus: <<să muncești dragă mea, să cânți că tu cânți atât de frumos. Ești o Maria Tănase cu altă pălărie. Nimeni nu este pe acestă nișă și să ai grijă de ea, să o respecți și să ai grijă de tot ceea ce faci în viață>>.

Și îmi aduc aminte că atunci mi-a dat să cânt și eu Dar-ar naiba-n tine dragoste. Mi-a spus: <<Cântă și tu Dar-ar naiba-n tine dragoste, eu l-am făcut pentru nașa ta Ileana Sărăroiu>>. Pentru că ea l-a cântat prima oară. Aașa am aflat că Dar-ar naiba-n tine dragoste a fost cântec dăruit Ilenei Sărăroiu de Alexandru Arșinel. Așa mi-a spus dumnealui și m-am bucurat și l-am cântat toată viața și îl cânt și acum", ne-a dezvăluit Maria Dragomiroiu, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.

Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Cine sunt copiii lui Alexandru Arșinel. Marele artist al României a avut doi băieți. Cum s-ar putea împărți moștenirea

Cine e soția lui Alexandru Arșinel. Marilena i-a fost sprijin artistului timp de 56 de ani

Familia lui Alexandru Arșinel a decis când va avea loc înmormântarea. Locul în care va fi depus sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului

De mâine se întoarce roata. 4 zodii vor fi pe val

DOLIU NAȚIONAL: A murit unul dintre cei mai mari actori din ROMÂNIA

Se oferă 5.000 de euro de persoană! Nicolae Ciucă a făcut anunțul momentului, în urmă cu puțin timp. Cine va putea beneficia de bani

Incredibil! Cât a ajuns să coste un brad de Crăciun

Tragedie pentru un cunoscut antrenor de fotbal. A anunțat pe Facebook că i-a murit fiica de 21 de ani

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies