
Mariana Nenu este o femeie încercată de soartă, puternică şi ambiţioasă, care vrea să demonstreze că poate face lucruri măreţe şi la vârsta de 45 de ani.
Maratonista a arătat la Exatlon că are o voinţă de fier, e sufletistă şi ştie să le dea şi coechipierilor din efervescenţa, determinarea şi optimismul ei.
Ei bine, după eliminarea din competiţia fenomen, Mariana s-a înscris din nou la maratoane şi a alergat sute de kilometri, de cele mai multe ori în scopuri umanitare.
De curând, aceasta şi-a îndeplinit visul şi a reuşit să se angajeze ca instructor de fitness, dar a renunţat pentru că nu mai avea suficient timp pentru concursurile la care voia să participe
Mariana de la Exatlon 1, reacţie halucinantă când a pierdut Alin. "A fost mai bun, fără discuţie"
Întrebată ce işi mai doreşte în viitorul apropiat, sportiva ne-a mărturisit că visează să fie cooptată la "Exatlon, All Stars", în cazul în care va exista un astfel de proiect.
În altă ordine de idei, sportiva ne-a declarat că nu a pierdut nici măcar un minut din ultimele zile ale sezonului al doilea al Exatlon-ului.
Mariana a fost convinsă că marele câştigător al competiţiei va fi războinicul Alin.
"Alin a dat dovadă de fairplay de-a lungul competiţiei. A tras cu echipa şi nu s-a plâns nici când avea dureri. Mi se pare cel mai bine pregătit concurent şi merită să câştige. 100% el va fi marele învingător. Pe locul doi îl văd pe Iulian, iar pe trei, pe Beatrice.
Mariana a fost atât de dezamăgită când a văzut că Alin s-a clasat pe locul al doilea încât a izbucnit în plâns.
"Alin merita să câştige. 90% dintre cei care s-au uitat la Exatlon 2 sunt de acord cu mine. Am plâns când am văzut că a ratat marele premiu prin abandon. Şi de Betty mi-a plăcut, dar Alin a fost mai bun, fără discuţie", a declarat Mariana.