Mariana de la Exatlon, declaraţie incredibilă despre Ana Otvoş. "Nu am suportat-o" Vezi ce au în comun cele două. EXCLUSIV!

Mariana de la Exatlon, declaraţie incredibilă despre Ana Otvoş. Vezi ce au în comun cele două.

Distribuie pe:

Autor: Lili Lascar

Mariana Nenu este o femeie încercată de soartă, puternică şi ambiţioasă, care vrea să demonstreze că poate face lucruri măreţe şi la vârsta de 45 de ani.

Maratonista a arătat la Exatlon că are o voinţă de fier, e sufletistă şi ştie să le dea şi coechipierilor din efervescenţa, determinarea şi optimismul ei.

Ei bine, după eliminarea din competiţia fenomen, Mariana s-a înscris din nou la maratoane şi a alergat sute de kilometri, de cele mai multe ori în scopuri umanitare.

De curând, aceasta şi-a îndeplinit visul şi a reuşit să se angajeze ca instructor de fitness, dar a renunţat pentru că nu mai avea suficient timp pentru concursurile la care voia să participe

Mariana de la Exatlon, declaraţie incredibilă despre Ana Otvoş. "Avem multe în comun"

Întrebată ce işi mai doreşte în viitorul apropiat, sportiva ne-a mărturisit că visează să fie cooptată la "Exatlon, All Stars", în cazul în care va exista un astfel de proiect.

Până atunci însă, sportiva nu are de gând să piardă nici măcar un minut din ultimele zile ale sezonului al doilea al Exatlon-ului.

Mariana ne-a mărturisit că i-a părut foarte rău că Ana Otvoş s-a accidentat şi a părăsit competiţia.

"Îmi pare foarte rău că Ana a părăsit competiţia. Din păcate ea s-a accidentat, că altfel sigur nu ieşea.

Aşa e la Exatlon, trebuie să fii foarte atent când faci probele, că se poate întâmpla orice. La început nu mi-a plăcut de Ana, nu am suportat-o, dar pe măsură ce a trecut timpul am descoperit că este o femeie sensibilă în spatele faţadei de om puternic şi dur. Am ajuns la concluzia că avem foarte multe în comun. Aşa suntem noi femeile puternice şi ambiţioase, ascundem o sensibilitate aparte", a declarat Mariana.

Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Surpriză uriaşă! Ce spune Mariana de la Exatlon despre Ionuţ "Jaguarul", fostul ei coechipier. "Nu trebuie să-şi bată capul"

Mariana de la Exatlon si-a gasit job-ul mult visat, dar nu vrea sa renunte nici la cel de menajera. Vezi motivul incredibil. "Sunt niste doamne deosebite" | EXCLUSIV

Tonciu a început să urle în casă,în miez de noapte.Ce i-a făcut soțul

Horoscop Zilnic Marți 19 Ianuarie 2021: Leii vor primi niște vești bune, Săgetătorii vor face progrese în cariera lor

Lockdown până pe 15 februarie. Sute de mii de români, în alertă. Restricții totale

Ce înălțime are Culiță Sterp? Este cel mai înalt concurent de la Survivor România și îl depășește chiar și pe președintele Klaus Iohannis

Există viață după moarte? Povestea uluitoare a unei femei care s-a întors din „morți”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies