kanald.ro
Colaj Raisa și verișorul ei, principalul suspect
Colaj Raisa și verișorul ei, principalul suspect
Actualitate
Verișorul Raisei, acuzat de omor calificat. Adolescentul a recunoscut totul în fața anchetatorilor, după ce mai multe probe l-au făcut să recunoască totul.
Tragedia petrecută în Dolj a îngrozit pe toată lumea. Raisa, o fetiță de doar doi ani și cinci luni, a fost găsită moartă pe un câmp, în apropierea casei. Anchetatorii au descoperit că trupul copilei prezenta urme de violență și de strangulare, motiv pentru care și-au dat seama imediat că este vorba, de fapt, de o crimă.
Verișorul Raisei, un adolescent în vârstă de 15 ani a recunoscut totul în biroul anchetatorilor. Minorul a fost acuzat de omor calificat și a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Adolescentul în vârstă de 15 ani și-a recunoscut faptele în fața anchetatatorilor. Joi după-amiază, Tribunalul Dolj a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru Codreanu Nicolas Masi.
De menționat că decizia este cu drept de contestație în 48 de ore de la pronunțare.
„Respinge cererea formulată de inculpatul Codreanu Nicolas Masi privind luarea măsurii arestului la domiciliu.(...) Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Miercuri dimineață, verișorul Raisei a fost ridicat de oamenii legii și dus la audieri, împreună cu părinții săi. Adolescentul în vârstă de doar 15 ani s-ar confrunta cu probleme de auz și vedere, iar la început comunicarea ar fi fost una extrem de dificilă. În primă instanță, acesta a insistat că este nevinovat. Ulterior, în biroul anchetatorilor, acesta a recunoscut că a ucis-o pe verișoara lui, în vârstă de doar doi ani și cinci luni.
Mai multe probe pe care anchetatorii le-au ridicat din casa lui l-au dat de gol. Testele de laborator au arătat că pe pantalonii lui era sângele Raisei, iar ultima dată a fost văzută în apropierea sa. În aceste condiții, minorul a recunoscut totul și a fost arestat.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Medicii legiști spun că fetița a avut parte de un sfârșit violent. A murit în chinuri groaznice, iar pe corpul ei au fost găsite urme de sugrumare, dar și multe lovituri de cuțit. Acum, anchetatorii încearcă să descopere care a fost adevăratul motiv pentru care adolescentul a recurs la un asemenea gest. Totul s-ar fi întâmplat în cele 20 de minute când cei doi au rămas nesupravegheați.
„Eu îmi imaginez că acest copil a fost expus unor fapte similare, a văzut fapte similare, a fost probabil expus la violenţă. Doar o persoană care acumulează multă violenţă poate să exprime o astfel de violenţă.”, a spus Irina Gruia, psiholog, potrivit Observatornews.ro.