Mesajul dureros al tatalui lui Alex Iancu, victima in Colectiv: "Am fost la cimitir unde mi am certat baiatul pentru faptul ca a ales muzica"

Mesaj unui tată care şi-a pierdut fiul în incendiul din Clubul Colectiv e dureros. Eugen Iancu a scris pe facebook un text incredibil care se adresează şi secretarului de stat, Raed Arafat.

Distribuie pe:

Autor: I.M.D.

„Astazi am avut o zi de duminica normala. Activitati pe care tatii le au cu baietii lor, am fost la cimitir unde mi am certat baiatul pentru faptul ca a ales muzica, jocul pe calculator, prietenia unor tineri asemeni lui, pentru ca nu a inteles ca in tara asta supravietuiesc doar cei ce stiu sa se lupte, sa fie puternici, sa calce peste cadavre.

Dupa asta am plecat la sala de spectacole , am fost la Colectiv . Acolo am vazut acelasi gri dezolant care caracterizeaza orasul . Erau vreo trei lumanari aprinse si foarte multe asteptand sa vina cineva sa le stranga . Erau doi , trei rataciti care se rugau , doi politisti care pazeau si bineinteles loganul alb al unei televiziuni care astepta un VIP , o persoana importanta care sa merite sa fie filmata si bineinteles intervievata . Apoi am vrut sa vin acasa , dar asta nu se putea asa oricum , pentru ca centrul este blocat de oameni care pregatesc o defilare . Defilare la care musai trebuie sa participe armata , jandarmii , smurd ul , si nu mai stiu cate forte reprezentative ale statului roman . Vazandu le ar trebui sa te simti in siguranta , acolo sunt oameni si masini , basca multi politicieni care au un singur scop , sa te salveze , sa iti salveze copii .

Astazi am vorbit cu baiatul meu ingropat de patru zile , am vazut un loc unde au murit 60 de tineri lasat in uitare si am vazut cum un stat corupt , mincinos , hot , las , ticalos , trece peste orice , trece peste cadavre , trece peste suferinte si merge mai departe , pentru ca nu este asa ? Barbatii puternici merg mai departe . Doar nu o sa ne impiedicam de cativa besmetici arsi , noi trebuie sa facem bani in continuare .

In urma cu cateva zile il aparam pe Arafat , acum stiu ca baiatul meu a ajuns la spital , dus de doi prieteni cu masina personala , pentru ca salvarile prezente nu au vrut sa il ia , considerau ca nu este foarte grav . Cum au aflat ei asta si de ce copilul meu a murit dupa trei saptamani ( avea fractura de bazin , arsuri foarte grave pe maini, arsuri pe fata , pe piept , pe spate , dar nu a avut loc in salvare ) ? Imi poti raspunde domnule Arafat ?

Vad ca Piedone este nevinovat , desi atunci cand am vrut sa deschid un mic magazin mi s au cerut niste aprobari , niste avize ( sanepid ,………, si culmea , parca si un aviz de la pompieri , sau ma insel eu domnule primar ? ) . In ziua inmormantarii am primit o coroana de la presedentie , dar nici pana in ziua de astazi nu am primit nici o scuza , ma gandesc ca domnul primministru ar fi putut sa transmita condoleante , sa isi ceara scuze in numele guvernelor impotente care au grija de destinele noastre de 25 de ani , ca din partea senatului sau a camerei deputatilor ar fi putut veni un buchet de flori si o umila prezentare de scuze , o recunoastere a faptului ca de 25 de ani nu fac nimic altceva decat sa isi protejeze propriile interese , a faptului ca in 25 de ani nu au fost in stare sa scoata cateva legi simple , clare , care sa clarifice functionarea oricarei activitati , legi care sa salveze vieti.

Maine o voi lua de la capat , voi discuta cu baiatul meu , apoi voi merge la Colectiv . As vrea sa vad ca nimic nu se uita. As vrea sa vad ca la Colectiv se aprinde lumina , nu se asterne uitarea”,
scrie tatăl lui Alexandru Mihai Iancu, a 59-a victimă a incendiului din clubul Colectiv.

Citeste si: Mazăre, un nabab în închisoare. Cum produce sute de mii de euro din spatele gratiilor - evz.ro

Citeste si: Cine este amantul Ralucăi Pastramă. Cei doi ar fi petrecut de curând o vacanță la munte - bzi.ro

Abonează-te pe

Citește și:

Iată prima reacție a amantului Ralucăi Pastramă!

EXCLUSIV: Medicamentele vitale care nu se mai găsesc în farmacii! Extrem de mulți români au nevoie de ele chiar acum

Super vedeta din România, bătută cu bestialitate de managerul ei. A decis să rupă tăcerea și să spună tot

Duminica aceasta, de la ora 14:30, la “Asta-i România!” - Iarnă de coșmar în Bucureștiul anilor 2020 #Lipsa apei calde, o problemă spinoasă

Descoperire uluitoare! Ce au găsit doi tineri în timp ce își renovau locuința construită cu peste o sută de ani în urmă

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies