Mesajul tranșant al unui medic ATI care tratează pacienți COVID: „N-o să vă țină locul nimeni acasă, nici ca mamă, nici ca tată”

Cadrul medical spune că virusul nu ține cont de om și poți să ai ghinionul să dezvolți o formă gravă.

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

La nivel național nu mai există paturi libere la Terapie Intensivă pentru pacienții COVID care au nevoie disperată de o gură de aer. Medicii și asistentele abia fac față volumului mare de pacienți, iar sistemul medical este la doar un pas de colaps.

Zilnic, se fac liste cu numele pacienților care urmează să fie internați la ATI atunci când se va elibera un loc. 

Pe rețelele de socializare, medicul ATI, Amin Zahra, le-a transmis un mesaj absolut tranșant tuturor celor care refuză să se vaccineze anti-COVID. Acesta le-a povestit o întâmplare absolut emoționantă cu o mamă care se afla cu COVID la terapie intensivă și care l-a rugat să o lase să meargă acasă pentru a-și lua în brae copilul. Cadrul medical de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara spuen că virusul nu ține cont de statutul social, iar dacă ei ghinionul să faci o formă gravă, nimeni nu-și va ține locul.

COVID-19

COVID-19

[Sursa foto: PixaBay]

„Ieri o doamna tânăra cu un flux mare de oxigen aflată în terapie intensivă de mai multe zile m-a rugat dacă poate să meargă acasă, măcar puțin ca să își strângă copilul în brațe.
Ar trebui să știți și asta când veți ajunge în terapie intensivă, n-o să vă țină locul nimeni acasă,

nici ca mamă, nici ca tată, nici ca frate/soră!

Cred că cu toții ați auzit măcar odată vorba aia: “Se putea și mai rău!”  Mare adevăr! Zilnic, avem record, după record!  Mor sute de pacienți în fiecare zi, au murit mii și din păcate, pacienții aflați in terapie intensiva sunt din ce în ce mai tineri. Cu siguranță în acest timp ați auzit și de vorba: “Așa și, nu sunt eu, nu e cineva drag mie!”  Ei bine, toți cei care gândiți așa sunteți niște

egoiști și dați dovadă de multă ignoranță!  Singurul lucru pe care-l faceți, este să căutați vinovați pentru rahatul în care ne aflăm!”, a scris medicul pe Facebook.

Citeste si: Cornel Palade a recunoscut motivul rupturii de Romică Țociu. „Ne-am certat de la..."- bzi.ro

COVID-19

COVID-19

[Sursa foto: PixaBay]

Amin Zahra: „ Pe ce vă bazați de aveți încredere asta că veți trece ușor prin boală”

În continuare, acesta îi întreabă pe toți cei care sunt împotriva vaccinului ce-i face să fie atât de încrezători că pot scăpa cu ușurință de infecție, în condițiile în care România este pe locul unu mondial la numărul de decese provocare de virusul SARS-CoV-2. El reiterează importanța vaccinării, ca fiind singura armă facilă în fața pandemiei de coronavirus. 

Citeste si: La ce sumă ajunge spitalizarea unui pacient diagnosticat cu COVID-19

 „Dați vina pe politicieni că nu-și fac treaba, dar vreți să știți ceva?! Nu mai pot ei de grija voastră… Mai pe românește li se rupe! Și puteți să fiți siguri că pentru ei se vor găsi paturi și tratamente și cel mai probabil nu în România!

Și atunci întrebarea mea ar fi: Pe ce vă bazați de aveți încredere asta că veți trece ușor prin boală și nu o să ajungeți în spital așteptând un loc?

La UPU, nu o să-i găsiți acolo pe cei a căror sfaturi le ascultați! Pe ei nu-i interesează de binele vostru, dacă trăiți sau muriți. Aceiași vorbă o au și ei…Ca cea a politicienilor, cea pe românește…Mai sus menționată! Și-au dorit să iasă in evidentă și au reușit, dovada, sutele de pacienți din unitățile de primiți urgențe!

Citeste si: Valeriu Gheorghiță, despre cum se va implica OMS în campania de vaccinare anti-COVID din România

Sunt întrebat adeseori de aparținătorii dacă se mai poate face ceva?! Sunt dispuși să cumpere orice este nevoie pentru un pacient drag lor, aflat în terapie intensivă cu afectare pulmonară totală! După, de multe ori nu se mai poate face nimic! Soluția există! Nu vă costă nimic, este gratuită!” a mai spus medicul ATI. 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

România a devenit studiu de caz. Organizația Mondială a Sănătății, semnal de alarmă pentru autorități

Alexandru Rafila atrage atenția că numărul deceselor provocate de COVID-19 ar putea crește: ”Este fără precedent, cred, după al Doilea Război Mondial”

Adriana Bahmuțeanu, apariție îngrijorătoare, cu masca de oxigen pe față. Fanii au intrat în panică: "Dacă vreți să treceți mai ușor peste sechelele acestei maladii..."

Horoscop decembrie 2021 pentru toate zodiile: bani, dragoste si sanatate

Vestea cruntă care zguduie toată România. E fără precedent. Se întâmplă de la 1 ianuarie

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Varianta Omicron îngrozește lumea științei. Noua tulpină este de 5 ori mai infecțioasă decât Delta

Ilie Năstase a recunoscut: S-a infectat cu COVID-19! Cum se simte acum fostul lider mondial

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies