Ministerul de Interne intervine: Ambulanţa neagră, care fură copii, nu există!

Ministerul de Interne intervine în discuţiile aprinse privind autospeciala care ar răpi copiii şi asigură cetăţenii că mitul ambulanţei negre revine periodic în atenţia publică, însă nu există nicio bază reală.

Distribuie pe:

Autor: R.L.

fara descriere

„Periodic în spaţiul public revine mitul ambulanţei negre cu care se răpesc copiii! Facem un apel ferm la toţi cei care primesc astfel de mesaje: NU LE POPULARIZAŢI ŞI NU LE REDISTRIBUIŢI! Acestea sunt mesaje false şi nu fac altceva decât să creeze o stare de panică nejustificată. Oameni buni, AMBULANŢA NEAGRĂ NU EXISTĂ!”, au precizat reprezentanţii Ministerului de Interne, pe Facebook.

Un mesaj similar a fost postat, tot pe pagina de socializare, şi de către cei de la Poliţia Română, care arată că, deşi emoţia ghidează comportamentul, toate afirmaţiile trebuie trecute prin filtrul raţiunii.

„Nu e neagră, e albă şi nu fură copii, aduce cultura în comunitate…este o simplă ambulanţă casată, folosită într-un proiect cultural. MIT: O ambulanţă neagră se plimbă prin oraş şi răpeşte copii pentru a le lua organele.

ADEVĂR: În România nu au fost înregistrate astfel de cazuri. Emoţia şi raţiunea ne ghidează comportamentul, iar o decizie emoţională este bine să fie trecută prin filtrul raţiunii, chiar şi ,,la cald”. Dacă ai văzut ceva care ţi se pare suspect, sună la numărul 112, venim imediat şi clarificăm situaţia. Ne poţi sprijini prin furnizarea cât mai multor informaţii care vor fi transmise în timp real, din dispecerat, colegilor care vin la sesizarea pe care ai făcut-o. Te rugăm să nu distribui pe reţelele de socializare mesaje false. Acestea nu fac altceva decât să creeze o stare de panică nejustificată pentru orice părinte care îşi doreşte tot ce-i mai bun pentru copilul său”, a scris pe Facebook Poliţia Română.

Precizările vin după ce, în spaţiul public au apărut discuţii aprinse privind ambulanţa care fură copii. De asemenea, cinci bărbaţi ar fi atacat o femeie, miercuri noapte, care dormea într-o maşină parcată pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei, atacatorii fiind depistaţi de către poliţişti şi duşi la audieri. Maşina femeii ar fi fost o autospecială dintr-un proiect personal, pe care il numea „Salvaţi literatura”.

„Cu privire la vehiculul în care dormea victima, s-a stabilit ca este un unul privat, nu aparţine sistemului de ambulanţă şi nu are utilitate medicală”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, femeia avea o autospecială pe care o numea ambulanţă, ea dorind să realizeze un proiect numit „Salvaţi literatura”. Maşina, care era parcată în apropierea Gării de Nord, conţinea mai multe cărţi. Potrivit aceloraşi surse, femeia este acuzată că ar fi furat copii şi, deşi poliţiştii nu au indicii în acest sens, investighează toate aspectele semnalate.

sursa

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate