Mirabela Dauer, mesaj emoţionant la sfârşit de an: ”Nu ştiu şi nu am puterea de a-i şterge lacrimile”

Mirabela Dauer se numără printre vedetele care au ales să facă public bilanţul anului 2017 şi a vorbit, în cadrul unui lung mesaj, despre ce a trăit în anul care tocmai s-a încheiat.

Autor: T.S.
Mirabela Dauer este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, iar în urmă cu puţin timp a făcut public un mesaj emoţionant, în care a vorbit despre lucrurile bune care i s-au întâmplat în 2017, dar nu numai. Ea a mărturisit că a fost profund afectată de pierderea unor oameni dragi, colegi de breaslă. 
 
„GÂNDURI LA SFÂRŞIT DE AN
Mă despart cu greu de 2017…
A fost un an bun, un an cu satisfacţii şi recunoaşteri, un an
cu împliniri şi bucurie, un an de eliberări şi răspunsuri…
A fost un an important pentru mine.
Să fac şi eu bilanţul aşa cum se obişnuieşte înainte de a suna orologiul ora 12.
2017 – un an cu lacrimi de bucurie pe scena Electric Castle, cu mii de tineri, copii chiar, care aveau zâmbet în priviri cântând mai tare decât mine toate piesele mele.
O mare de palme ridicate în aer aplaudând minute în şir şi scandându-mi numele…
Înainte să-i cunosc mă gândeam că nici nu ştiu cum mă cheamă, ce să mai zic de melodii…
Da, am plâns de fericire şi da, a fost o bucurie pentru sufletul meu şi o recunoaştere.
Mulţumesc, Bonţida!
2017 – un an cu multeee momente speciale alături de un public absolut minunat, un public pe care îl ador şi pentru care îmi doresc
în fiecare moment să fiu mai bună şi pentru care îmi adun toată iubirea pentru a i-o dărui.
2017 – a fost şi un an cu lacrimi care dor…
Am pierdut un prieten preţios, pe Stela Popescu, pe Steluţa mea dragă, dar ea e pentru totdeauna în sufletul meu.

 

 

 

Am pierdut-o prea devreme pe Marina Scupra dar nu o voi uita niciodată.
Mi s-a rupt sufletul pentru dragul meu profesor şi inegalabilul meu prieten, Marius Ţeicu atunci când a trăit cea mai grea durere, aceea de a-şi conduce copilul spre lumea de dincolo.
Nu ştiu şi nu am puterea de a-i şterge lacrimile şi de a-i umple golul rămas în suflet, nimeni nu poate, dar am în fiecare clipă un gând bun şi toată dragostea mea pentru el.
L-am pierdut pe Mitică Lupu, un om alături de care am trăit clipe speciale. L-am pierdut aşa, fără să ne dăm seama.
Dumnezeu sigur are grijă de ei acolo, dincolo de durere…
Au fost şi bune, au fost şi mai puţin bune, dar pentru toate sunt recunoscătoare şi pentru toate îi mulţumesc bunului Dumnezeu.
Şi vorba aceea – cele rele să se spele, cele bune să se-adune!!!
Vă doresc şi îmi doresc un An Nou în care să fim mai buni în fiecare zi!
Să ne respectăm, să iertam, să preţuim şi… da, să zâmbim mai des.
Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare răsărit şi să nu uităm că lumina vine de la El şi necondiţionat ne curăţă sufletele…
La mulţi ani, dragii mei!
La mulţi ani, prieteni buni!
Să vă fie bine în 2018 şi-n toţi anii!!!”, a scris Mirabela Dauer.
Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Jessica Alba a devenit mamă pentru a treia oară! Actriţa a făcut publică prima imagine cu băieţelul

Ilinca Vandici, imagini fără filtru! Cât de bine arată prezentatoarea de la ”Bravo, ai stil!”, în costum de baie

Actorul Alexandru Arşinel sare în apărarea medicului Mihai Lucan! Ce spune despre acuzaţiile de tentativă de omor care i se aduc acestuia: ”E oribil!”

Ömer din serialul Totul pentru familia mea, apariție de senzație alături de partenera lui de platou, Susen! Iată cum au fost surprinși recent, Lizge Cömert și Yiğit Koçak, în...

Ora de vară 2023. Cum ne afectează sănătatea schimbarea de oră? Efectele asupra organismului!

„Nu-ți pui un clește de plastic, când noi ni-l punem atunci când mergem să spălăm vase sau să măturăm pe jos, doar acolo îți pui moțul ăla în cap.” Oana Roman a desființat-o pe...

Un bărbat a rămas șocat după descoperirea făcută în podul casei. A pozat totul și a arătat peste ce a putut să dea

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies