Mircea Albulescu implineste azi 80 de ani! Transmite-i un mesaj!

Astăzi, actorul român Mircea Albulescu împlineşte venerabila vârstă de 80 de ani. Iorgu Constantin V. Albulescu s-a născut pe 4 octombrie 1934, la Bucureşti.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriere
Deşi era student la Şcoala Medie de Arhitectură, s-a simţit legat de teatru şi a început să facă figuraţie la Teatrul Naţional. În anul 1956, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, scrie ziuadeconstanta.ro.

În decursul carierei, Mircea Albulescu a interpretat peste 80 de roluri, conferind personajelor sale o amprentă personală. Dintre piesele în care a interpretat roluri de excepţie, amintim „Pasărea furtunii”, „Dacii”, „Printre colinele verzi”, „Mihai Viteazul”, „Capcana mercenarilor”, „Lupul Mărilor”, „Înghiţitorul de săbii”, „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Actorul este membru al Uniunii Ziariştilor şi a colaborat mulţi ani cu reviste dedicate teatrului şi cinematografiei. Mircea Albulescu a publicat şapte volume de versuri, dar şi proză scurtă. Printre premiile pe care le-a primit de-a lungul carierei, se numără „Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică", acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor în anul 2003, dar şi „Premiul pentru întreaga activitate", primit la Gala Premiilor UNITER 2005. În perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru şi Film din Bucureşti.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate