Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, trimişi în judecată în dosarul privind mita primită de la familia lui Bercea Mondial, rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Constanţa a respins, marţi, solicitările avocaţilor lor privind cercetarea în stare de arest la domiciliu.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriereMagistraţii Tribunalului Constanţa au respins, marţi, solicitările apărătorilor lui Mircea Băsescu de cercetare a acestuia în stare de arest la domiciliu, fiind menţinută măsura arestării preventive, decizia instanţei nefiind însă definitivă.

Avocaţii lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au cerut în instanţă verificarea legalităţii măsurii de arestare preventivă şi de înlocuire a acesteia cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, magistraţii respingând însă solicitarea apărătorilor celor doi.

Astfel, atât Mircea Băsescu, cât şi Marian Căpăţână vor fi cercetaţi în continuare în stare de arest preventiv.

Decizia luată de Tribunalul Constanţa nu este definitivă şi a fost deja contestată, urmând ca aceasta să se judece la Curtea de Apel Constanţa.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în 14 iulie, în stare de arest, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

Dosarul în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop.

Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro.

Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.

În cauză a fost instituit sechestrul asigurător pe bunuri imobile aflate în proprietatea lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj cu circumstanţe agravante. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.

Tot Tribunalul Constanţa judecă şi acest dosar în care fratele preşedintelui apare ca parte vătămată şi în care inculpaţi sunt cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial - soţia acestuia, Fănica Anghel, cei doi fii şi fiica, Florin, Grinică Ion şi Izaura Anghel şi concubinul acesteia din urmă, Marius Constantin, acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate