
Autor: T.S.

”Da, confirm discuţiile pentru un format mare de televiziune în care cred!”, a spus el pe contul personal de socializare.
De asemenea, Marina Almăşan, colega lui de platou, s-a arătat tristă de plecarea acestuia.
Port cu mine, cu mâhnire, de două săptâmâni, această taină. Am aflat-o, culmea, nu de la tovarăşul meu de “suferinţă televizată”, cum era firesc, ci de la cei din jur.
Nu mi-a picat bine, cu toate că viaţa m-a învăţat că nu te poţi supăra pe cineva care te părăseşte, atunci când acel om pleacă la mai bine. Sper ca Mircea să ajungă, într-adevăr, la mai bine. Unii şi alţii îmi spun: “ Vezi ce leapşă ai luat? Tu l-ai “resuscitat”, l-ai scos din umbră, l-ai pus în valoare, l-ai readus în atenţia celorlalţi şi...v-a lasat cu ochii-n soare!”.
Nu sunt de acord cu ei. Mircea nu are nevoie să fie resuscitat. Dincolo de hibele pe care cu toţii le avem, Mircea este un jurnalist talentat, un condei excelent, un om sensibil şi adânc. Puţin parcă prea tare nemultumit de viaţă. Cu toate că are acasă destule motive de bucurie, care să-l facă mai pozitiv, mai optimist.
Mi-ar părea sincer bine să-i fie bine. Dar să-i si pară rău. Pentru că noi i-am fost o familie, o manta de vreme rea. Poate nu suficient de groasă. Poate tocită pe la coate. Dar am încercat să-i fie cald, să nu lăsăm viscolul să-i pătrundă în suflet...", a scris Marina pe pagina sa de Facebook.
Distribuie pe: