kanald.ro
Mirela de la "Insulă" îi dezvăluie lui Mircea cel mai bine păstrat secret al său
WOW
Mirela de la "Insulă" îi dezvăluie lui Mircea cel mai bine păstrat secret al său

În ultima seară la Minitel, fetele şi-au dat seama că tot ceea ce este frumos se termină, iar Mari, Cati şi Mirela şi-au abţinut cu greu lacrimile.
Momentele au fost cu atât mai grele pentru Mirela, care înainte ca Mircea să părăsească insula, a făcut un pas riscant şi i-a spus povestea vieţii sale. Aceasta i-a scris pe un bilet povestea încarcerării sale, în ciuda temerilor că ar putea pierde ce a construit cu el şi deşi în relaţia sa cu Ionuţ Gojman nu a avut curaj să facă, iar acesta a aflat singur, de pe internet.
”N-am plâns de ani de zile în hohote, mi-e şi groază să mă uit spre clădirea aceea în care au stat ei. Când am văzut că pleacă, mi s-a rupt cerul”, a spus Mirela la câteva minute după plecarea lui Mircea.
Lucia riscă eliminarea din „Casa iubirii”! Aflați ce se va întâmpla în ediția de duminică, 2 noiembrie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D
Vedete
Actualitate
Sport
Divertisment
Utile