
Mirela Baniaș este cea mai fericită femeie: se simte iubită, împlinită și...se află în prag de nuntă!
Mirela Baniaș și logodnicul ei, Florin Tecar, urmează să pregătească nunta. Fosta concurentă de la Insulă a mărturisit că se pregătește de unul dintre cele mai grandioase evenimente din viața ei, și anume măritișul, iar la ceremonie își dorește chiar să fie prezente aproximativ 400 de persoane. Ba mai mult decât atât, Mirela Baniaș s-a gândit chiar să le spună și foștilor colegi din show să vină la eveniment.
Citeste si: Luiza Melencu, găsită moartă- bzi.ro

„Noi ne pregătim de nuntă acum. Cununia civilă la Primăria din Dej, iar cea religioasă la acel călugăr care ne-a dat binecuvântare acolo unde l-am găsit, în Vatra Dornei. Mai rămâne acum să ne hotărâm la dată, după post. Iar petrecerea vrem să o facem după post, fără cadouri, fără cinste. Toate după post! Vreau să fie doar prieteni de suflet, apropiați și după calculele noastre sunt deja 400, altfel am avea 1000.
Domnișoara de onoare va fi fiica lui Florin. Și prietene dragi. Eu m-am gândit să îi invit și pe cei de la Insulă, pe toți. Eu nu le port ură, nu am nimic cu ei”, a declarat Mirela Banias pentru VIVA!.