Misterul monoliților continuă

După ce la sfârșitul anului trecut întreaga lume vorbea despre monoliții misterioși apăruți peste noapte mai întâi în Utah, SUA, apoi și în România, obiectele enigmatice revin.

Monolit

De data aceasta, este vorba despre 3 astfel de monoliți care au apărut peste noapte în București. Aceștia par a fi amplasați strategic, unul dintre ei găsindu-se chiar în varful unui deal din parc.

Misterul este cu atât mai greu de descifrat de data aceasta, având în vedere că monoliții apăruți acum sunt inscripționați și cu o serie de simboluri. La o primă vedere, simbolurile de pe noii monoliți par a fi fără legătură între ele, însă oamenii sunt convinși că ele transmit un mesaj.

Citeste si: Florin Salam este distrus de durere! A murit Babi! Va pleca de urgență în SUA- bzi.ro

“Partea bună este că acum avem ceva de care să ne legăm în încercarea de a descifra cine și de ce ne-a transmis acești monoliți. Partea mai puțin bună e că nu avem un punct de referință clar, o situație precedentă care să ne servească drept cheie, să-i spunem, prin care să interpretăm aceste mesaje. Încă nu știm dacă sunt în legătura cu evenimentele religioase de la această data, dar inscriptiile parcă sunt din alta zonă. Nu pot sa vă spun chiar acum o concluzie”  a declarat George, jogger din parc.

Pentru cei care vor să vadă misterioșii monoliți cu ochii lor și să încerce să descifreze mesajele inscripționate pe ei, aceștia se găsesc în Parcul IOR din București.

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Calendarul ortodox miercuri, 12 mai 2021. Sfântul sărbătorit de creștini

Povestea incredibilă a tinerei care a devenit o mamă exemplară la doar 13 ani! „Oamenii îmi spuneau că îmi distrug singură viață”

Horoscop Chinezesc 11 Mai 2021. Previziuni astrale pentru cele 12 zodii

Horoscop Zilnic Miercuri 12 Mai 2021: Nativii Fecioară vor avea parte de o schimbare în viețile lor

Dan Barna anunță că își dă demisia! Lovitura momentului! Ce va face dacă va fi urmărit penal

BOMBA! S-a aflat cine este IUBITA secreta a lui Smiley! Gina Pistol, in stare de soc. E SCANDAL imens

S-a demonstrat științific: norocul chiar există. Cum să-l atragi în viața ta

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies