Mită electorală, la Jilava! Pentru 200 de lei, riscă ani grei de închisoare

În comuna Jilava din județul Ilfov, cursa pentru fotoliul de primar atinge chiar și sfera penalului, iar în urmă cu puțin timp a fost reținut un bărbat pentru oferirea de mită electorală.

Distribuie pe:

Autor: Radu C. Munteanu

Mita Electorala
Mita Electorala te duce la inchisoare

"Poliţiştii oraşului Măgurele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pentru coruperea alegătorilor, ca urmare a unui denunţ formulat de către o femeie la data de 26 septembrie, care ar fi reclamat că un bărbat ar fi oferit suma de 200 de lei la două persoane, pentru a vota un candidat", informează un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Ilfov transmis, duminică.


In articol:

Mai mult decât atât, WOWbiz.ro a aflat că ar fi vorba de unul dintre membrii apropiați ai echipei contracandidatului actualului primar și că, acum, situația lui este una deosebit de dificilă, conform informațiilor noastre acesta fiind, deja, prezentat procurorilor pentru emiterea unui mandat de arestare pentru 29 de zile.

De altfel, susțin sursele noastre din Poliția Orașului Măgurele, acolo unde a fost anchetat bărbatul acuzat de mită electorală – suma fiind modică, 200 de lei – se pare că în scandal sunt implicate mai multe persoane.

Citeste si: Livian de la Puterea dragostei, mesaj tăios pentru Bianca: „ Nu ai cum să o faci femeie ușoară pe Nicoleta” - evz.ro

Citeste si: Carantină totală în România? Ce spune Raed Arafat - bzi.ro

Conform legii, mita electorală se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

 

Alegeri Locale 2020, statisticile orei

Astăzi, 27 septembrie 2020, cetățenii din toată România vor trebui să își aleagă primarul, consiliul local al unității administrative de care aparțin, consiliul județean și președintele consiliului județean, respectiv consiliul local de sector și primarul de sector, pentru București, și care îi va reprezenta pentru o perioadă de patru ani de zile. Până la acest moment, în România s-a votat într-un ritm mai alert decât la alegerile din 2016, ajungând la ora aceasta, la urne, aproape un sfert din populația înscrisă pe listele electorale.


Citește și:

Doi îndrăgostiți s-au retras pe un câmp, unde au petrecut noaptea în mașină. De ce supriză au avut parte dimineața

Coronavirus România. Un bebeluș de numai 4 luni a murit din cauza Covid-19. Ce spun medicii

Evitati aceste produse! S-a descoperit ca au substante toxice si provoaca numeroase boli. Sunt blestemul secolului 21

Noua mască de protecție împotriva coronavirusului, desprinsă din fimele SF! Cum arată și ce preț are

Simona Maierean, prima femeie pilot în cadrul NATO! Românca a reușit o premieră: ”Trebuie să știi ce vrei”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies