Momente de groază pentru Bote in Grecia! O cruce de piatră s-a prăbuşit de pe stâncă la câţiva metri de designer

Distribuie pe:

fara descriere

 

Cătălin Botezatu şi echipa lui au trecut de curând printr-o situaţie incredibilă într-una din zilele de filmare Next Top Model în Grecia. Au trăit momente de panică extremă când, aflaţi pe o stâncă înaltă din Mykonos, o cruce de piatră s-a prăbuşit în prăpastie la doar câţiva metri distanţă de ei.

Relieful arid, stâncos din Mykonos şi legendele Olimpului au fost o bună sursă de inspiraţie pentru designer care a pregătit o colecţie specială şi o temă pe măsură pentru aspirantele la titlul de Next Top Model.

De această dată, concurentele vor transpune o veche legendă a locului despre un pescar, care locuia pe o stâncă abruptă şi care s-a îndrăgostit de o zeiţă. Aşadar, pentru prezentare, frumoasele zeiţe de la Next Top Model vor trebui să defileze chiar pe munte. Din fericire, fără tocuri, însă rochiile lungi cu trenă par să le pună probleme serioase. Cu ceva dificultate, împiedicându-se uneori, fetele vor reuşi să ajungă totuşi în vârful muntelui, unde le aştepta Cătălin. Acolo urma să se întâmple un eveniment la care nimeni nu s-ar fi aşteptat şi care a creat o stare de panică generală.

Camerele se opresc la terminarea defilării, însă ziua nu s-a încheiat. O singură cameră, aflată pe un alt vârf de munte, surprinde un moment de groază. O cruce masivă de piatră care fusese adusă special pentru această defilare şi ridicată în vârful stâncii se va prăvăli asurzitor în valea adâncă de zeci de metri. Spre şocul tuturor celor aflaţi acolo, crucea a trecut la o distanţă foarte mică de unul dintre băieţii din trupa de manechini a lui Cătălin. Pe moment, scenarii terifiante s-au derulat în minţile fetelor care au început să fugă care încotro, creându-se panică. Deşi, dându-şi seama că acum sunt toţi în afara pericolului, Cătălin a încercat să le liniştească, unele dintre fete nu se pot opri din plâns. 


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate