Moșii de vară 2023: Tradiții, obiceiuri și superstiții românești. Ce NU ai voie să faci în Sâmbăta Morților

Care sunt tradițiile și obiceiurile în ziua Moșilor de vară 2023? Superstiții de Sâmbăta Morților.

Autor: Sabrina Saghin

In articol:

Anul acesta, Moșii de vară pică în data de 3 iunie, cu o zi înainte de Rusalii, la 49 de zile de la Paște. Iată care sunt tradițiile și obiceiurile care sunt păstrate din generații în generații în Sâmbăta Morților!

Tradiții de Moșii de vara 2023

Moșii de vară este o tradiție dedicată pomenirii celor trecuți în neființă. În această zi sfântă, în toate bisericile ortodoxe se oficializează Sfânta Liturghie, urmată de rugăciuni și slujbe pentru persoanele decedate. Astfel, credincioșii trebuie să respecte o serie de tradiții care sunt păstrate din generații în generații.

În ziua Moșilor de vară 2023 se pregătește coliva, alături de pachețele de mâncare și vin și se merge la biserică pentru ca acestea să fie sfințite. Ulterior se oferă de pomană la cei sărmani în numele părinților, moșilor și strămoșilor decedați.

Alimentele oferite de pomană trebuie puse în veselă nouă de lut, ceramică sau lemn.

De asemenea, se oferă pomană și la cimitire, unde mormintele sunt curațate și împodobite cu frunze de tei cu câteva zile înainte. Slujbele de pomenire, oficializate la cimitir de preot sunt urmate de sfințirea mormintelor.

Citește și: Calendar Ortodox Marți, 30 mai 2023. Află ce Sfinți sunt prăznuiți astăzi

Moșii de vară 2023. Tradiții și superstiții românești legate de cultul morților

Moșii de vară 2023. Tradiții și superstiții românești legate de cultul morților

[Sursa foto: Shutterstock]

Citeste si: Se dau 1.500 de lei de persoană! Banii intră direct pe card. Cine sunt beneficiarii- kanald.ro

Citeste si: UPDATE/FOTO/VIDEO- O tânără a fost descoperită decedată pe o plajă din Mamaia. Ea a fost văzută de mai mulți trecători care au apelat 112: „S-ar fi putut întâmpla peste noapte”- stirilekanald.ro

Obiceiuri de Moșii de vara 2023

În conformitate cu tradiția, începând cu Joia Mare din Săptămâna Patimilor și până la Rusalii, se crede că porțile cerului, raiului și iadului sunt deschise. În acest interval de 50 de zile, sufletele morților călătoresc liber prin locurile în care au trăit, iar acum ele se simt triste, deoarece trebuie să se întoarcă în lumea de dincolo, lăsând în urmă pe cei dragi.

Pentru a asigura o reîntoarcere fără incidente a sufletelor celor adormiți în mormintele din care au plecat și pentru a aduce împăcare în această situație, rudele celor comemorați trebuie să ofere pomeni și să respecte obiceiurile familiei.

În ziua Moșilor de vară, gospodarii trebuie să dea de pomană alimente proaspete şi obiecte noi, nefolosite în propria locuinţă pentru a avea spor în casă și pentru a fi sănătoși pe tot parcursul anului.

De asemenea, pentru un an roditor și bogat, trebuie date de pomană ceapă și usturoi verde, culese din propria grădină.

În ziua de Moșii de vară, primul fel mâncat gustat trebuie împărțit pentru un an plin de noroc.

Citește și: Pe ce dată pică Moșii de vară 2023? Sărbătoarea are loc înainte de Rusalii. Tradiții pentru Sâmbăta Morților

Citeste si: Noi detalii ies la iveală în urma decesului Laurei Roșca! Obiectele personale ale lui DJ Lalla au fost găsite pe o plajă din Mamaia. Tatăl fetei, mărturisiri dureroase despre decesul fiicei sale!- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro

Citeste si: ”Îmi pare foarte rău” Cum a reacționat fosta iubită a lui Andre Bîrleanu, după ce modelul a fost acuzat că și-a răpit, bătut și abuzat actuala parteneră în centrul Capitalei- radioimpuls.ro

Moșii de vară 2023. Tradiții și superstiții românești legate de cultul morților

Moșii de vară 2023. Tradiții și superstiții românești legate de cultul morților

[Sursa foto: Shutterstock]

Superstiții de Moșii de vară 2023

Precum există tradiții și obiceiuri în ziua Moșilor de vară, așa sunt și superstițiile. Acestea sunt transmise din generații în generații, din cele mai vechi timpuri și chiar și persoanele din prezent le știu și le respectă cu sfințenie.

În ziua de Moșii de vară nu este indicat spălatul rufelor sau orice altă modalitate prin care apa să „se murdărească”. De asemenea, nu este voie să se șteargă praful, să se dea cu mătura sau să se arunce gunoiul, întrucât se spune că praful ajunge în ochii celor trecuți în neființă, dar și în mâncarea oferită de pomană pentru sufletul lor, precum și cu apa murdară.

O altă superstiție spune că dacă oamenii iau apă de la o fântână, trebuie să lase un bănuț pentru apa celor răposați. De asemenea, dacă în ziua Moșilor de vară plouă, anul va fi unul mănos, însă dacă se aruncă o crenguță de tei în ploaie, aceasta se oprește.

La Moșii de vară 2023 nu este bine ca femeile să tricoteze sau să toarcă, pentru că toţi colacii daţi de pomană nu vor ajunge la cei pomeniţi. Mai mult decât atât, o altă superstiție spune că nu este indicat ca persoanele să meargă singure la o răscruce de drumuri într-o zonă nepopulată, întrucât pe acolo trec duhurile rele.

Surse: alba24.ro, evz.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

"Ai fost la petrecerea lui Smiley" Ce a apărut pe contul Laurei Cosoi, după ce Gina și Smiley s-au căsătorit. Imaginile care au creat confuzie printre fani

“Familia Borgia” revine cu un nou episod în această seară, de la ora 22:00, la Kanal D2

Mai multe obiecte care aparţineau DJ-iței Lalla, găsite pe plajă în apropierea locului unde a fost descoperit trupul femeii

Lorena va izbucni în lacrimi! „Va rog frumos să mă votați în Gală să plec acasă!” Aflați cum va reacționa Laurențiu și ce se va întâmpla, sâmbătă, 30 septembrie, în Casa...

Un matematician celebru spune că lumea riscă să fie anihilată din cauza a cinci oameni

„Eu am lăsat totul în urmă și am plecat doar cu hainele mele!” Alex Ashraf a dat cărțile pe față! Ce a spus despre divorțul de Oana Zăvoranu, după ce bruneta l-a acuzat de...

”A venit cu o piedică de mort acasă” Noi detalii șocante ies la iveală despre mariajul dintre Oana Zăvoranu și Alex Ashraf

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies