Mutările pe tabla de şah a Ministerului Educaţiei: ce se întâmplă cu examenul de BAC şi Evaluarea Naţioală?

În plin an şcolar, Ministerul Educaţiei vrea să schimbe structura examenului de Bacalaureat şi a Evaluării Naţionale pentru clasa a VIII-a.

Autor: A.V.

Modificările presupun introducerea subiectelor de tip grilă. Iniţiativa a stârnit nemulţumiri printre elevi, dar şi printre profesori.

Noile modele de subiecte au fost publicate recent pe site-ul Ministerului Educaţiei şi retrase câteva ore mai târziu, semn că nici oficialii nu ştiu prea bine cum vor să organizeze examenele în acest an şcolar.

Ideea acestei modificări a venit din dorinţa de a nu mai exista diferenţe mari de note între cele obţinute la evaluările iniţiale şi cele de după contestaţii.

Măsura îi nemulţumeşte, însă, pe elevi, care o consideră nedreaptă.

”Nu ar fi corect. Atunci când faci rezolvarea corectă, demonstrezi că ştii lucrul respectiv, aşa poţi să copiezi sau să pui la nimereală, ca să nimereşti”, a declarat un elev.

Legislaţia în vigoare nu permite schimbarea structurii examenului în timpul anului şcolar. Însă, modificările ar urma să fie puse în aplicare începând de anul viitor.

”Nu ne dorim introducerea acestui tip de evaluare în acest an, pentru că deja anul şcolar a început de două luni de zile, iar dacă faci modificări în timpul anului, îi vom bulversa pe copiii noştri”, a spus Eugen Ilea, Vicepreşedinte al FNAP.

Nici profesorii nu sunt de acord cu schimbările, mai ales că cei de la Ministerul Educaţiei nu s-au consultat cu nimeni până acum, conform Ştirile Kanal D.

”Am dat o serie de simulări pentru Bacalaureat, am cheltuit bani, resurse. Timpul costă bani, aşa cum ştim şi practic devine nerelevant ceea ce s-a întâmplat în primăvară”, a spus Cornelia Popa Stavri, Secretar de stat FSLI.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Veste groaznică despre Nelu Ploieşteanu! Probleme grave de sănătate! Artistul, imobilizat la pat

Tristan Tate s-a făcut de râs pe internet. Detaliul ruşinos observat de internauţi în fotografia fostului iubit al Biancăi Drăguşanu

Să nu bagi asta niciodată în cuptorul cu microunde! Este risc de explozie

Horoscop Zilnic Sâmbătă 31 Iulie 2021: Racii sunt încurajați să analizeze punctul la care au ajuns în acest moment în viață și să vadă dacă sunt mulțumiți cu ceea ce au

SE ANUNȚĂ RESTRICȚII în România! Lovitură totală pentru milioane de români. Cine sunt cei vizați

CUTREMUR ÎN SHOWBIZ! Cu cine a fost prins Cătălin Botezatu în ipostaze INTIME! De aceea a fost dat afară de la Kanal D!

Turcia e îngenuncheată. Localnicii și turiștii trăiesc apocalipsa, focul pârjolește tot. GALERIE FOTO

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies