Nea Mărin a izbucnit în lacrimi, în propria emisiune! Coregraful nu s-a mai putut stăpâni: "Parcă îi văd pe toți"

Ce l-a emoționat atât de tare pe Nea Mărin? Coregraful a izbucnit în lacrimi, în fața camerelor de filmat.

Autor: Ștefania Ruxandra

In articol:

Nea Mărin a rememorat amintiri din copilărie într-una dintre edițiile emisiunii pe care o prezintă. Ajuns la o șezătoare, împreună cu Jador și Maria Buză, celebrul coregraf a fost impresionat de modul în care se păstrează tradițiile în unele zone ale țării și nu și-a mai putut stăpâni lacrimile.

Citește și: Nea Mărin, enervat la culme de Jador! Cei doi și-au declarat "război", în fața camerelor de filmat: "M-am speriat rău!"

Nea Mărin, cu ochii în lacrimi la TV: "M-ați făcut să îmi amintesc de copilărie, parcă îi văd pe toți, așa ne adunam"

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Nea Mărin este adeptul a tot ceea ce înseamnă tradiții. Coregraful, care a îndrumat până acum sute de tineri pentru a duce mai departe cele mai cunoscute dansuri populare românești, se emoționează de fiecare dată când vine vorba de obiceiurile străvechi. De data aceasta, Nea Mărin a ajuns, cu întreaga lui echipă, în mijlocul unei șezători, iar atmosfera l-a copleșit.

Amintirile din copilărie, dar și un cântec din folclor, interpretat de Jador, l-au făcut pe bărbat să lăcrimeze, în fața camerelor de filmat: "Mi-am adus aminte câte lucruri frumoase se întâmplau în șezători.

Era cea mai mare plăcere a mea când zicea bunica: mergem la clacă. Așa i se zicea în sud. Se depănau toate amintirile. Ajungeau la tot felul de subiecte. Și mi-am adus aminte de copilărie.

Citeste si: Vouchere de 750 de lei și de 2.000 de lei pentru români! Cine sunt beneficiarii şi ce condiţii trebuie să îndeplinească- kanald.ro

Citeste si: "Știam că am murit. Eram separat de trupul meu". Ce se află dincolo de moarte. Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima- stirileprotv.ro

Am avut ocazia să învăț să joc. Știu un joc care se numește vârtelniță. Era numai de bărbați jucat. Probabil că s-au inspirat din ce vedeau la război (cel de cusut n.r). Acolo se întâmplă niște ritmuri, că totul e ritm. Am văzut în șezători, la bătrâni.", a povestit Nea Mărin, în emisiunea pe care o moderează.

Nea Mărin, în lacrimi

Nea Mărin

[Sursa foto: Captură YouTube]

Citește și: Nea Mărin și Alex Leonte, primele reacții după ce au aflat că Theo Rose și Anghel Damian urmează să devină părinți: „Dacă femeile de acum ar avea și mintea celor de odinioară...”

Coregraful a mărturisit că una dintre cele mai mari dorințe ale lui este aceea de a duce tradiția mai departe: "Aș fi cel mai fericit om să văd că merge mai departe tradiția. M-ați făcut să îmi amintesc de copilărie. Parcă îi văd pe bunicul, pe bunica, mama, tata, parcă îi văd pe toți, așa ne adunam...", a mai spus Nea Mărin.

Nea Mărin emisiune

Nea Mărin

[Sursa foto: Captură YouTube]

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

"Am chemat Salvarea, m-au luat de acolo" Motivul pentru care Jador a fost transportat de urgență la spital, în timpul unui eveniment. Artistul a fost la un pas de leșin

Casa lui Jador este aproape gata! Artistul face ultimele pregătiri pentru noua locuință: „Trebuie să le terminăm până de Crăciun”

Jador a intrat în Casa Iubirii! Surpriza emoționantă pentru Andreea Mantea, chiar de ziua ei: „Vrei să te las în casă?”

Oğulcan din serialul Totul pentru familia mea, în cele mai hazlii ipostaze alături de colegii săi! Iată cum au fost surprinși carismaticii actori în spatele camerelor de filmat!

Ora de vară 2023: Cum ne afectează sănătate schimbarea de oră?

Andreea Marin, la un pas de a-și pierde viața din cauza depresiei! Vedeta a tras un semnal de alarmă, după ce și-a dat seama prin ce a trecut

Marisa Paloma, câștigătoarea sezonului 3 „Bravo, ai Stil!”, se mută în casă nouă: ”Sunt mândră de această realizare”- VIDEO

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies