"Nici măcar nu îndrăzneam!" Ce s-a întâmplat prima oară când Gabriela Cristea a pășit pe platourile de filmare? A avut loc o întâmplare inedită
Gabriela Cristea a retrăit momentele când nici nu visa la o carieră în televiziune. Vedeta a povestit ce s-a întâmplat atunci când a pășit pentru prima dată pe platoul de filmare.
Gabriela Cristea a debutat pe micul ecran în anul 1994, iar de atunci, de-a lungul timpului, a ajuns la cârma mai multor proiecte TV. A trecut de la emisiuni sportive ori de talente la show-urile matrimoniale care au și consacrat-o.
Însă acum, la 47 de ani, după o săptămână mai aglomerată din punct de vedere profesional, ea ținându-i locul și Simonei Gherghe, infectată cu noul coronavirus, vedeta le-a împărtășit
fanilor un gând ținut ascuns până la acest moment.
Gabriela Cristea, despre prima vizită avută pe platoul de filmare
Pe vremea când avea doar 19 ani, Gabriela Cristea spune că a luat pentru prima dată contact cu locul unde acum își defășoară zilnic activitatea profesională.
Pe atunci, deși i se părea un este loc magic, unde este greu de pătruns, a reușit să însoțească pe cineva la un eveniment ce avea loc în premieră.
Nici atunci, prezentatoarea mărturisește că nu s-a gândit o clipă că acela va fi locul pe care, peste ani, îl va numi ”serviciu”.
Destinul a fost însă de partea ei și visurile sale au prins încet, încet contur, chiar dacă nu le-a dat niciodată glas. Acum, bucurându-se de succesul de care are parte pe plan profesional, soția lui Tavi Clonda spune că se simte privilegiată și mândră de tot ceea ce a reușit să realizeze.
Motiv pentru care, conștientă fiind că la munca depusă de ea s-a adăugat și iubirea și sprijinul admiratorilor, moderatoarea a ținut să le mulțumească și celor care fac parte din comunitatea sa online, dar și celor din fața televizorului, care o urmăresc zilnic și care-i confirmă astfel că face un lucru bun.
”Studiourile Buftea; Când eram mică mi se părea că aici e pământul făgăduinței. La Buftea părea că toate visele se transformă în realitate și nici măcar nu îndrăzneam să mă gândesc că poate am să vin măcar în vizită. Prima dată am venit la Studiourile Buftea când aveam 19-20 de ani, însoțind pe cineva care venea la o vizionare istorică, se proiecta “execuția lui Antonescu”, în premieră, și doar o mână de oameni au asistat la acel moment. Azi, Studiourile Buftea înseamnă “la mine la serviciu” și mă simt privilegiată. Săptămâna aceasta am stat mult aici, am fost împreună cu voi”, a scris Gabriela Cristea pe pagina personală de Instagram.