
In articol:
Nicoleta Nucă radiază de fericire, asta pentru că trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de logodnicul ei, Alex Ursache. Recent, tânăra artistă a oferit câteva detalii despre nuntă, dezvăluind unde va avea loc fericitul eveniment, dar și cum și-ar dori să fie organizat totul, mai ales că cei doi amorezi își doresc să
aibă alături foarte puține persoane.De asemenea, fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil” a mai spus că atât ea, cât și partenerul ei de viață, s-au gândit la o locație, căci fericitul eveniment nu va avea loc pe teritoriul românesc, ci în străinătate, fiind ”cea mai îndrăgită variantă” pentru ei, după cum a precizat cântăreața.
„Vreau să facem nunta așa cum ne dorim”
Nicoleta Nucă a vorbit despre una dintre cele mai fericite zile din viața sa, care va avea loc peste un an, după cum s-au gândit artista și partenerul de viață. Mulți dintre fanii cântăreței au avut o grămadă de întrebări privind nunta acesteia, așa că recent, fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil” a dat totul din casă și a oferit câteva detalii despre fericitul eveniment.
Astfel, despre locație, cântăreața a explicat că, în principiu, ea și logodnicul ei s-au gândit să organizeze nunta în Italia, în Nordul țării, undeva la Lago di Como sau pe insula Capri.
„Nu suntem genul să punem presiune pe noi sau pe oamenii din jurul nostru. Vreau să facem nunta așa cum ne dorim, acolo unde ne dorim, și cu oamenii pe care îi dorim alături. Evenimentul va avea loc pe insula Capri sau poate în nordul Italiei, undeva la Lago di Como, dar în Italia în principiu, cred că este cea mai îndrăgită variantă pentru noi”, a declarat Nicoleta Nucă pentru Viva.ro.
De asemenea, artista a mai precizat că ea și viitorul soț își doresc o nuntă cu puțini invitați și vor să aibă alături doar persoanele apropiate și familia.
„Ne dorim o nuntă foarte mică, cât mai mică și cât mai intimă, la care vor participa doar cei mai apropiați oameni, gen părinții și prima mână de oameni din viața noastră și cam atât. Nu suntem genul cu evenimente grandioase și sute de oameni care să vină doar să facă prezența. Nu vrem să facem business din nuntă. Cred că ne rezumăm la 15 oameni, la modul acela va fi”, a mai spus artista.
S-ar putea ca cei doi parteneri să nu aibă nași de cununie
Cântăreața a mai explicat că ea și Alex Ursache se mai gândesc asupra unui aspect, acela dacă să aibă sau nu nași de cununie, căci în religia din care cei doi amorezi fac parte, acest obicei nu este obligatoriu.
Citeste si: Prognoza meteo până la începutul lunii martie: Când vom scăpa de frig?- radioimpuls.ro
„Încă suntem nehotărâți dacă în general ne dorim nași sau nu, pentru că suntem bine merci așa. Probabil că la ortodocși nașii sunt obligatorii, dar noi nu suntem ortodocși. Suntem creștini baptiști. Din câte știu nu este obligatoriu să ai nași, cel puțin la noi. Nunta va fi la anul dacă ne ajută Dumnezeu și dacă reușim să ne organizăm cu toate, dacă nu, când va fi momentul potrivit. Nu ne grăbim în privința asta”, a adăugat Nicoleta Nucă.
Nicoleta Nucă și Alex Ursache