
In articol:
Nicușor Dan a fost prins din nou pe picior greșit de către oamenii legii. De această dată, se pare că edilul a fost și el afectat de veșnica problemă a parcărilor din Capitală.
Una dintre mașinile pe care edilul le folosește în București a fost ridicată de către Poliția Locală a Sectorului 5 în această dimineață.
Una dintre mașinile pe care Nicușor Dan le folosește în Capitală a fost ridicată.
Nicușor Dan, bun de plată dacă își vrea mașina înapoi
Toată lumea știe că Nicușor Dan, chiar dacă este Primar General al Capitalei, a mai avut scăpări și a intrat în vizorul oamenilor legii.
În trecut, omul politic a fost amendat pentru că a uitat să-și plătească parcarea.
De această dată, se pare că tot parcarea automobilului său i-au dat bătăi de cap alesului local.De dimineață, una dintre mașinile pe care Nicușor le folosește pentru a se deplasa prin Capitală a fost ridicată de pe stradă de către angajații Poliției Locale a Sectorului 5.
Se pare că edilul nu a parcat regulamentar vehiculul, așa că oamenii legii s-au autosesizat și i-au „săltat” mașina politicianului.
Mașina a fost confiscată așa că, dacă o vrea înapoi, primarul trebuie să scoată câteva sute de lei din portofel. Momentan, vehiculul se află în custodia Poliției Locale. În cazul în care Nicușor nu va achita suma necesară pentru restituirea automobilului într-o perioadă de 30 de zile, mașina va fi dusă la casat.
Pe lângă taxa concretă pe care edilul trebuie să o plătească pentru a-și recupera vehiculul, acesta trebuie să achite și serviciul de transport, dar și o amendă pe care a primit-o pentru că nu a respectat legislația în vigoare în vederea parcării unui vehicul.
Citeste si: Loteria iernii! În ce zone din București oamenii nu vor beneficia de apă caldă și căldură
Până la momentul redactării acestui material, Nicușor Dan nu a oferit nicio declarație cu privire la situația care s-a petrecut în această dimineață și nici nu a comentat decizia oamenilor legii de a-i ridica mașina.