
In articol:
- Neconcordanța între instituții poate duce la aceste schimbări dese
- Ce categorii de șoferi provoacă cele mai multe accidente din România
- Noi schimbări la Codul Rutier
O Ordonanță de Guvern, data la începutul acestui an, înăsprea sancțiunile pentru vitezomani, dar și pentru șoferii care conduceau agresiv.
Recent, deputații au votat în Comisia de Transport pentru eliminarea articolului privind conducerea agresivă, iar șoferii care sunt prinși pe radar cu o viteză mai mare de 70 km/h ar putea primi dovada cu drept de circulație, în locul celei fără drept de a se urca la volan care se emite în prezent.
Neconcordanța între instituții poate duce la aceste schimbări dese
Jurnaliștii WOWbiz au discutat cu Titi Aur despre aceste măsuri, dar și despre decizia ca ele să fie scoase din Codul Rutier. Acesta a vorbit, la modul general, despre deciziile autorităților, dar a precizat și care ar fi cele mai eficiente măsuri, în opinia lui, pentru a împiedica accidentele de circulație.
„ În tot ce înseamnă sistemul nostru de legi, reguli, regulamente, apar din când în când modificări. Ele apar așa: fie Guvernul face ceva cu o Ordonanță de Guvern și vine cu o modificare, fie unul sau mai mulți parlamentari fac o inițiativă legislativă și trece sau nu trece de Parlament, fie apare din partea Ministerului de Resort pentru o modificare legislativă. Vorbim acum de tot ce ține de reguli de circulație.
Din păcate, nefiind o coordonare, o direcție clară pentru a ajunge la reducerea numărului de accidente, aceste inițiative sunt de multe ori foarte bune și corecte, dar câteodată sunt subiective. Sunt privite de cei care solicită această modificare în mod subiectiv.
Un exemplu general vorbind, parlamentarii care sunt navetiști în general sunt stresați că li se poate lua carnetul prea ușor. În același timp, un membru al MAI sau Ministerul Transporturilor este tentat să vină cu o măsură mai dură, pentru a contribui la reducerea numărului de accidente”, a declarat Titi Aur, pentru WOWbiz.
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
Ce categorii de șoferi provoacă cele mai multe accidente din România
Titi Aur
Titi Aur a explicat, pentru WOWbiz.ro, care sunt categoriile de șoferi care provoacă cele mai dese accidente din țara noastră și mai ales cum ar trebui să existe și să fie aplicate sancțiunile, tocmai ca ele să dea rezultate.
„ Din punctul meu de vedere, nu există decât o singură formulă. Cineva, de la nivelul cel mai înalt al statului să coordoneze niște acțiuni, sau niște inițiative ca să se meargă într-o numită direcție.
În România există trei categorii de producători de accidente. Avem 15%- 20% din accidentele din România, care sunt produse de începători, iar începători nu însemnă neapărat primul an de conducere și în primii ani(...) Pentru această categorie de conducători auto care fac accidente, trebuie luate un fel de măsuri, adică trebuie de exemplu să îi învățăm mai bine din școala de șoferi, să îi punem într-un program de urmărire ca să fie mai atenți. Pentru această categorie este inutil să mărești amenzile pentru că ei produc accidentele din neștiință.
O altă categorie, care înseamnă un alt procent de 15%- 20% din accidentele din România sunt produse de teribiliști. Când vorbim de teribiliști, sunt cei care conduc băuți, drogați, vitezomani, cei care fac curse ilegale, cei care își asumă riscuri conștient. Pentru această categorie, nu ai decât un singur fel de măsuri, măsurile de coerciție: să îi amendezi, să le anulezi permisul de conducere, să le interzici să mai conducă, toate acestea gradul.
Citeste si: Record de amenzi pentru un tânăr din Mureș. Bărbatul a încălcat legea de 15 ori, în doar șase minute
Și totuși, 60%- 70% din accidentele din România sunt produse de cetățeni normali, integrați corect în societate, sunt șoferi care condus în general de mult timp și care fac o greșeală. Fac astfel de greșeli tocmai pentru că conduc de mult timp, tocmai pentru că nu li s-a întâmplat în toți anii de condus nimic grav și atunci consideră că lor nu li se poate întâmplă. Așa își asumă niște riscuri, nu sunt teribiliști, dar și le asumă pentru că ei cred că lor nu li se poate întâmpla nimic.
Pentru aceștia, este inutil să mărești amenzile, pentru că ei nu fac greșeli conștient, este inutil să faci școala de șoferi mai bună și atunci vine o măsură normală, acele cursuri de conducere defensivă(...) Nu este suficient să iei o măsură, trebuie să fie un pachet de măsuri care să ducă la reducerea numărului de accidente”, a explicat Titi Aur.
Noi schimbări la Codul Rutier
În ceea ce privește schimbările la Codul Rutier, Titi Aur a explicat că de cele mai multe ori, în Parlament sunt expuse argumente atât pro, cât și contra, iar acestea pot fi și subiective. În ceea ce privește, spre exemplu, comportamentul agresiv la volan este dificil de dovedit de către organele legii că s-a întâmplat o serie de nereguli.
„Punctual, atunci când în Parlament se discută dacă să se adauge ceva sau nu la o lege, este discutabil, pentru că toți au argumente pro și contra(...) Problema se pune astfel: definești comportamentul agresiv, foarte bine, dar cum îl poți demonstra tu ca agent constatator.
Pentru că sunt niște lucruri puse acolo, dar sunt greu de demonstrat și mai greu de sancționat(...) Știm foarte bine că, de exemplu, de prinde radarul conducând cu viteză, are poza și totuși ajung șoferii în instanță și contestă aceste amenzi și chiar câștigă(...) ce se întâmplă cu condusul agresiv?(...) Cum este acesta demonstrat acest comportament, cum ce fel de aparate, cum vii în instanță când respectivul va contesta?(...) Tocmai de aceea este subiectiv(...) Nu știu care au fost argumentele în Comisia de Transport, pentru că dacă au fost argumente precum nu îmi convine, atunci nu trebuia scos, dar dacă au fost argumente logice și tehnice, Parlamentul răspunde de legea pe care a făcut-o”, a mai precizat Titi Aur.
Citeste si: Schimbări importante în Codul Rutier! Se vor da amenzi usturătoare pentru această greșeală