Noni, bunica lui Flo de la Exatlon, în lacrimi, după eliminare: ”Şi-a dorit foarte mult să ajungă acolo...”

Eliminarea lui Flo de la Exatlon România, din această seară, a întristat-o foarte tare pe bunica acestuia, care nu şi-a putut stăpâni emoţiile.

Autor: T.S.
În cadrul unui interviu pentru WOWbiz, Noni, bunica lui Flo, a spus că spera ca nepotul ei să rămână în competiţie, întrucât şi-a dorit foarte mult acest lucru. 
 
”Îmi pare foarte rău că a pierdut, dar mă bucur că a ajuns până aici. Mi-e dor de el foarte tare, mă rog la Dumnezeu să-i fie bine.
Am fost lângă el când a aflat decizia, şi-a dorit foarte mult să ajungă acolo, am fost de acord cu tot ce a spus. E un mâncăcios, îl ştiu de când e mic, că eu l-am crescut. Da, el a venit de dragul nostru. Suntem bunicii lui şi pentru noi a venit acasă, în România. Pensiile noastre sunt mici şi şi-a dorit să ne ajute, să muncească.”,
a spus bătrâna.

De asemenea, ea a dezvăluit şi că mama concurentului este foarte tristă. 
 
”E şi ea distrusă, dezamăgită. Toţi suntem la fel. Am vorbit mereu cu ea. Eu am zis de la început că nu, nu merita.
Îmi sunt dragi toţi, dar din câte am înţeles, şi Ionuţ a fost la fel, mai retras, dar mi se pare că şi-a dat interesul.”
, a mai spus ea. 
Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Exatlon 13 februarie: Giani Kiriţă, mesaj emoţionant pentru fiul lui! Şi-a aniversat ziua de naştere, iar tatăl lui a făcut asta!

Exatlon 13 februarie!Record absolut pentru Giani Kiriţă! Cosmin Cernat a făcut anunţul

EXATLON 13 februarie. Diana Belbita i-a facut marturisiri Larisei! Cele doua s-au retras in padure, departe de grup: "Imi pare rau ca..."

Horoscop 25 Iunie 2021: Balantele sunt in centrul atentiei astazi, Sagetatorii incep o cariera noua

Lovitură pentru cei vaccinați cu ambele doze de PFIZER! Boala cumplită care poata apărea ca reacție adversă

SCANDAL IMENS! Cine este femeia pentru care Laurențiu Reghecamf divorțează de Anamaria Prodan? Ea este motivul real al separării. Este BOMBA ANULUI

A murit Ion Ghițulescu, legendarul jurnalist. Vocea sa era ascultată de milioane de români

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies