kanald.ro

Stiri
Nou caz șocant la Botoșani! Lenuța a fost găsită moartă în casă chiar de către fiica ei. Femeia a fost împușcată de propriul soț
Un caz șocant a avut loc în Botoșani. O tânără și-a găsit mama decedată în casă, după ce tatăl ar fi împușcat-o din greșeală.
O altă tragedie a avut loc în Botoșani! După tânăra mamă care și-a aruncat copiii pe geam, iar o tânără gravidă a murit pe patul de spital, un nou caz șochează comunitatea.
O crimă terifiantă a avut loc luni seară, iar nimeni nu înțelege cum s-a întâmplat acest lucru. Soțul Lenuței ar fi împușcat-o mortal pe aceasta. Fiica lor, în vârstă de 22 de ani, a intrat în casă și și-a găsit mama moartă, luni seară.
Cum a fost găsită femeia în vârstă de 50 de ani?
Luni seară, un apel la 112 avea să anunțe tragicul eveniment. Fiica cuplului, în vârstă de 22 de ani, și-a găsit mama moartă cu o rană în jurul gâtului. Lângă cadavru se afla și o armă cu aer comprimat. Medicii au ajuns de urgență la fața locului, au resuscitat-o pe victimă, însă fără rezultat.
Femeia avea 50 de ani și ar fi fost omorâtă de propriul soț, care a împușcat-o din greșeală. Victima a fost găsită fără viață, cu o rană gravă în zona gâtului.
Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz. Conform acestora, bărbatul ar fi manevrat arma, iar mai apoi a apăsat pe trăgaci din greșeală. Ținta lui a fost chiar soția lui, care a suferit o rană gravă, incompatibilă cu viața.
„În această seară, în jurul orei 20:00, am fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie de 50 de ani, din comuna Hilişeu-Horia a fost găsită în stare de inconştienţă în locuinţă. Aceasta prezenta o plagă împuşcată la nivelul gâtului, ulterior fiind constatat decesul de către cadrele medicale”, a transmis IPJ Botoșani.
Ce au descoperit oamenii legii în acest caz
În camera în care a avut loc crima, oamenii legii au găsit o armă puternică provenită din Austria. Ar fi fost obținută de fratele iubitei fiului lor și este folosită pentru practicarea tirului sportiv.
Tocmai de aceea, arma are un arc foarte puternic.
Soțul Lenuței a primit-o pentru a alunga animalele sălbatice din jurul casei lui, potrivit informațiilor poliției. Polițiștii cercetează cazul și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.