
In articol:
Începutul pandemiei de coronavirus a fost momentul în care, fără să vrea, Flick și-a schimbat complet viața.
Prin intermediul rețelelor de socializare, fostul om de radio și-a întâlnit sufletul pereche. El și Denisa Hodișan, așa cum o chema pe șatenă înainte, după zilele și nopțile petrecute la telefon, s-au întâlnit față în față la București, la el acasă, iar din acel moment sunt zi de zi împreună.
Flick și Denisa Hodișan[Sursa foto: Facebook]
Flick, nerăbdător să devină tată
Dragostea dintre ai a fost atât de puternică, încât la scurt timp, surprinzând pe toată lumea, și-au jurat iubire veșnică pe o plajă din Grecia. Acum cei doi formează unul dintre cuplurile solide ale lumii mondene, pe acoluri discrete atunci când vine vorba de viața personală.
Citeste si: Cât costă să iți cânte Florin Salam la nuntă sau botez. Câți bani cere pentru un singur eveniment- kanald.ro
Deși pozează în familia ideală, fostul prezentator mărturisește că, cel mai probabil, perfecțiunea ca și cuplu este greu de atins, dar poate spune că relația lor este una în care nu se găsesc certuri, gelozii ori discuții.
”Nu aș spune că să suntem perfecți. Să spună alții asta. Dar, noi cu noi, la cum merge relația, suntem relația perfectă. Sufletele noastre se ating în fiecare zi”, a spus Flick, conform Fanatik.
Cât despre momentul care stă să le bată la ușă, acela de a deveni pentru prima dată părinți, vedeta spune că este deja un tată nerăbdător, în ciuda faptului că nu știe ce-l așteaptă, pentru că nu a vrut să ia lecții prin prisma experiențelor prietenilor care au deja copii.
Însă, un lucru este sigur. În ciuda gurilor rele, cum că relația cu orădeanca l-a făcut să renunțe la viața lui de dinainte, Flick mărturisește că nu are niciun regret.
”Prietenii nu mi-au prea zis cum va fi, pe viitor, dacă voi pierde ceva. Sunt etape și etape ale vieții, dar deja mi-e dor de bebeluș, abia aștept momentul acela în care îl voi vedea și îngriji. Iar eu etapa aceea (de distracție, n. red.) mi-am consumat-o, iar primordial este relația noastră, copilul. Acestor lucruri mă dedic. Restul pot fi puse la și altele…”, a mai spus fostul prezentator.
Acum cei doi soți se pregătesc intens de marele moment, Denisa Filcea mai având doar puțin până când va aduce pe lume primul ei copil, neștiind nici până acum dacă vor avea băiat sau fată, făcând doar o listă cu posibile nume.
”Ne pregătim de marele moment. Așteptăm și ne bucurăm de fiecare clipă. Vara asta va fi. Ne-am gândit la nume. Pentru că nu știm ce va fi, fetiță sau băiat. Am discutat doar în principiu. Vom vedea ce va fi. Atunci vom lua decizia finală. Aflăm abia la naștere ce va fi. Toate la timpul lor”, a mai spus soțul Denisei Filcea.