
Larisa Bercea, zeiţa dansului la bară, a oferit un show incendiar cu ocazia redeschiderii unui club de fiţe din Capitală, numărul oferit celor prezenţi depăşind, cu mult, imaginaţia.
Larisa Bercea a lăsat orice inhibiţie deoparte şi a trecut la ce ştie să facă mai bine. A executat un dans la bară ca la carte.
A încins atmosfera mai ales că a început să îşi mai dea treptat din haine jos. Larisa Bercea a rămas într-un sutien şi o pereche de bikini minusculi, lăsându-şi formele apetisante la vedere.Îmbrăcată – sumar ar fi prea mult spus – cu o pereche de chiloţei pe care lumea trebuie să fie atentă că să îi vadă, dar şi cu o pereche de pantofi cu un toc enorm, Larisa nu a făcut rabat de la mişcări senzuale. Şi, fără să fie deloc inhibată, s-a unduit, s-a aplecat, a ridicat piciorul până în tavan, toate în jurul barii de striptease până şi-a înnebunit fanii pe care îi are… Şi, la fiecare mişcare pe care a făcut-o a avut grijă să îşi pună în evidenţă bustul lucrat de medici, cu atât mai mult cu cât nu era acoperit decât în zona sfârcurilor, cu două bucăţi infime de material, lipite.
Evident, momentul în care ea urcase pe scenă a fost îndelung savurat de toţi cei prezenţi, bărbaţii sorbindu-i fiecare mişcare din ochi, iar femeile invidiind-o pentru talentul şi felul în care arată.
Larisa Bercea este cea mai cunoscută dansatoare la bară de la noi
Larisa Bercea, după ce a cunoscut celebritatea ca dansatoare la bară participând la un concurs de talente, a devenit una dintre cele mai curtate animatoare de la noi,