Margherita de la Clejani a declarat că era în mașină cu Johnny Deep atunci când a făcut accidentul sub influența unor substanțe interzise. Toți au luat-o ca o fabulație, dar care este relația dintre tânără și vederta de la Hollywood
Sâmbătă, 23 mai, o știre bombă a bulversat presa din România! Margherita de la Clejani a fost protagonista unui scandal uriaș, după ce a dat cu mașina sa într-un autoturism parcat regulamentar. Cântăreața a fost oprită de polițiștii și în urma testării, s-a descoperit că ea era sub infleunța unor substanțe interzise.
În mod șocant, la ieșirea de la poliție, întrebată de jurnaliștii aflați la fața locului ce s-a întâmplat, Margherita avea să spună că nu răspunde, întrucât este vedetă la Hollywood, iar în bolidul ei se afla împreună cu...Johnny Deep.
”De 20 de ani, suntem într-o relație foarte bună”
Cum era de așteptat, oamenii au zâmbit în momentul în care au auzit-o pe Margherita, mai mult, fiecare a comentat în fel și chip afirmația respectivă.
Însă, realitatea pare să fie alta. De ce l-a adus în discuție fiica Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani tocmai pe protagonistul celebrei serii ”Pirații din Caraibe”? Există sau vreo legătură cu el sau este vorba doar despre o fabulație? Ei bine, pentru cei care nu știu, familia fetei îl cunoaște bine pe Deep. ”De 20 de ani, suntem într-o relație foarte bună”, a povestit Ioniță, care apoi a dat și mai multe detalii pe această temă.
Ei s-au cunoscut în anul 2000, atunci când Ioniţă a cântat alături de Taraful Haiducilor, în filmul actorului american, "The Man Who Cried". Din acea zi, piratul s-a îndrăgostit de muzica gipsy aşa că i-a chemat pe Ioniţă şi pe Viorica să îi cânte acasă, în Los Angeles. După câțiva ani, trupa "The Hollywood Vampires", din care fac parte Johnny Depp, Joe Perry şi Alice Cooper, a susţinut în Capitală un concert de zile mari. Odată cu vizita lui în România, Johnny Depp nu a uitat de vechii lui prieteni, Ioniţă şi Viorica de la Clejani.
Superstarul i-a vizitat pe aceştia în casa lor din afara Bucureştiului. Au stat la poveşti, iar Johnny a fost răsfăţat cu cele mai alese bucate. Şi pentru că 45 de kilometri îi despărţeau de aglomeraţia urbană, lăutarii şi Depp au putut petrece departe de ochii curioşilor, în plus i-au făcut cadou și două cămăși tradiționale, realizate manuale, una dintre ele fiind purtate de starul mondial chiar în spectacolul din București. Mai mult, în acea seară, Deep a fost plimbat și plin cluburi, iar la brațul lui a stat Margherita, cu sânii dezgoliți și privirea pierdută dor spre american”, au povestit, la vremea respectivă, apropiații artiștilor români.