Nu mai e nicio scapare: furia alba loveste din plin toata tara! Vezi cand incepe ninsoarea si viscolul

Meteorologii au emis o nouă informare meteo de viscol şi ninsori, valabilă în perioada 11 decembrie, ora 18 – 12 decembrie, ora 10.

Distribuie pe:

fara descriere

În intervalul menţionat, temporar va ninge, la început în Moldova apoi şi în Dobrogea şi estul Munteniei.

Îndeosebi în Moldova vântul va avea intensificări cu viteze ce vor atinge şi izolat vor depăşi la rafală 40...50 km/h viscolind sau spulberând ninsoarea.

În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vântul va sufla tare, mai ales pe creste, cu peste 80...90 km/h, spulberând zăpada deja depusă.

VREMEA PE 2 ZILE

Joi, în estul şi sud-estul ţării cerul va fi înnorat şi pe arii restrânse sunt prognozate lapoviţe şi ninsori. În rest iese şi soarele, dar şanse de ninsoare slabă vor fi doar în zonele de munte, unde şi vântul se va simţi mai tare. Temperatura creşte mai mult decât astăzi, astfel încât maximele termice ajung între minus 3 grade la Braşov şi Miercurea Ciuc şi 7 grade în vestul Olteniei, la Drobeta Turnu Severin. În zonele joase de relief sunt condiţii pentru formarea ceţii, asociată cu depunere de chiciură.

În Bucureşti vor fi înnorări şi sunt condiţii ca trecător să ningă slab. Temperatura maximă, normală pentru data din calendar, se va situa în jurul valorii de 3 grade.

Vineri, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare tot în estul şi sud-estul ţării, însă doar pe arii restrânse în Dobrogea vor mai fi precipitaţii slabe, în special ninsori. În zonele joase, mai ales dimineaţa pe arii restrânse va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 3... minus 5 grade în zonele depresionare şi pe văile din Transilvania, unde ceaţa poate persista şi 7...8 grade în dealurile subcarpatice ale Olteniei.

În Bucureşti în general va fi soare, iar vântul va fi liniştit. Temperatura va creşte de la minus 4...minus 2 grade dimineaţa, până la plus 4, la prânz, informeaza realitatea.net.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate