O femeie din Slatina, tratata de medici de cancer, deşi nu suferea de o astfel de maladie! Acuzaţii grave la adresa personalului medical

Distribuie pe:

Autor: R.L.

fara descriere

O femeie în vârstă de 66 de ani, din Slatina, judeţul Olt, îi acuză pe medicii spitalului din oraş că au supus-o unui tratament agresiv pentru un cancer inexistent, iar tratamentul agresiv cu citostatice i-ar fi ars un nerv. În urma chimioterapiei, femeia nu-şi mai poate folosi o mână.

Femeia susţine că a făcut tratament oncologic după ce ar fi fost diagnosticată cu cancer de sân, iar din cauza tratamentului agresiv nu îşi mai poate folosi o mână. Când s-a adresat unor medici din Spania, femeia a aflat că, de fapt, tumora pe care o avea la sân nu fusese niciodată malign, astfel că a primit tratament inutil şi dăunător.

Directorul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea spune că acest caz este din anul 2014, iar pacienta nu s-a adresat spitalului pentru a se plânge cu privire la tratamentul aplicat.

„Ea (pacienta – n.r.) a făcut plângere penală, dar spitalul nu a primit nicio sesizare. Ea reclamă faptul că radiologul şi oncologul i-au pus un diagnostic greşit de cancer pentru o recidivă şi că prin chimioterapie i-au ars un nerv. Dar oficial de la ea, noi nu avem nimic", a declarat Rotea, pentru corespondentul MEDIAFAX.

„Am venit, i-am spus la doctoriţă (n.r. – medicul oncolog Mihaela Boştină, de la SJU Slatina). Doctoriţa îmi spune – «Doamna Grădinaru, nu facem niciun dosar, că eu n-am încredere în această analiză, vă trimit la Craiova». Mi-a dat trimiterea şi-am plecat la Craiova. Acolo nu mi-a făcut nicio investigaţie. A zis că să stau afară pe hol, să vadă CT-ul (n.r. – investigaţia realizată la Slatina), nu ştiu la ce s-a uitat, a chemat fata de la Radioterapie să mă ştanţeze şi de luni a şi început radioterapia. Am făcut zece şedinţe. Din mai am început citostaticele. Am făcut şase serii. Mi-a căzut părul din nou, o stare foarte proastă după citostatice“, a povestit Silvia.

fara descriere

Nici directorul medical al spitalului Slatina, Andrei Ştefănescu, nu ştie mai multe detalii, susţinând că nu a primit nicio sesizare.

„Spitalul nu a primit nicio sesizare, dar din ce ştim, cazul datează de prin 2015 şi femeia a cerut o a doua opinie colegilor noştri din Spania, care nu au fost de acord cu diagnosticul pus de noi. În consecinţă, femeia a făcut o plângere la poliţie, însă eu sunt director medical de doar câteva luni, aşa că nu ştiu detalii despre acest caz, mai ales că este o situaţie foarte veche". A spus Ştefănescu

Potrivit purtătorului cu cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Olt, Alexandra Dicu, a existat o plângere penală, depusă la Poliţia din Olt, iar cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Femeia acuză medicii Spitalului din Slatina de malpraxis şi cere daune materiale pentru suferinţa cauzată.

sursa

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate