O femeie, sechestrată timp de 3 luni, a lăsat în baia tuturor magazinelor bilețele în care implora să fie căutată! Cum a fost salvată

O femeie din America a fost salvată din mâinile unui bărbat ce a ținut-o captivă timp de 3 luni de zile, în timp ce o abuza sexual. Aceasta a reușit să fie scăpată după ce a început să lase bilețele în toaletele publice cerând ajutor.

Autor: Alexandra Ciugulea

In articol:

Corey Brewer, bărbatul care a răpit o femeie în vârstă de 38 de ani, a fost arestat pentru mai multe fapte comise, inclusiv pentru viol, agresiune sexuală, strangulare, sechestrare și amenințări.

Acesta a ținut-o pe femeie sechestrată vreme de câteva luni, în timp ce o agresa fizic și sexual, până când polițiștii au fost informați cu privire la existența unor bilețele lăsate în toaletele de pe teritoriul statului Pennsylvania.

Primul bilețel lăsat de femeie a fost găsit pe 8 iulie, în toaleta unui magazin din Carnegie. Bilețelul era semnat cu numele victimei și spunea că este ținută captivă de un bărbat pe nume Corey Brewer. Angajații acestui magazin au anunțat autoritățile, iar aceștia au mers direct la locuința individului, însă fără rezultat.

O femeie, sechestrată timp de 3 luni,  a lăsat în baia tuturor magazinelor bilețele în care implora să fie căutată
Corey Brewer

Femeia implora să fie salvată lăsând bilețele în băile magazinelor

Pe data de 9 iulie, poliția a reușit să contacteze victima prin telefon, urmând ca apelul să se încheie brusc, din cauza faptului că femeia nu putea vorbi fără ca agresorul să asculte.

Citeste si: Cum și-a dat seama Monica Anghel că e infectată cu Covid, deși avea vaccinul făcut?- bzi.ro

Citeste si: Vali Porcișteanu, acuzat de fosta soție că a călcat-o cu mașina! Imaginile care îl încriminează pe celebrul pilot

Pe 10 iulie, poliția din Pennsylvania a fost anunțată că în baia muzeului Fallingwater a fost lipit tot un bilețel, pe oglindă.

În acest bilet, femeia a scris că este răpită din data de 1 mai și că dorește să fie căutată în continuare de polițiști.

Dacă nu reușesc să scap, să le spuneți rudelor mele că le iubesc”, a scris femeia.

Pe 11 iulie, autoritățile au reușit să emită un mandat pentru locuința bărbatului, acolo găsind-o pe victimă. Femeia a informat polițiștii că telefonul ei a fost confiscat de bărbat și că nu avea voie să plece de lângă el.

Citeste si: Un tată din China și-a revăzut băiatul răpit în urmă cu 24 de ani. Bărbatul nu a încetat să îl caute în tot acest timp

Victima a fost ținută captivă, agresată și abuzată timp de 3 luni

În plângerea pe care victima a depus-o la poliție, a mărturisit că bărbatul a agresat-o sexual, a lovit-o cu pumnii și a sugrumat-o de nenumărate ori. Cel mai periculos lucru a fost că bărbatul a amenințat-o cu moartea pe ea și pe copiii acesteia, în cazul în care aceasta va încerca să scape. Femeia a menționat și faptul că bărbatul i-a făcut fotografii nud fără ca aceasta să dorească și că a tăiat-o cu cuțitul pe picior.

Suspectul Corey Brewer urmează să răspundă pentru faptele de care este acuzat într-o audiere ce va avea loc pe data de 22 iulie.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Decizia care i-a uluit pe apropiații Luizei Melencu. Ce a făcut mama fetei la doi ani de la dispariția tinerei?

Crimă șocantă în Capitală! Și-a ucis soția, i-a mărturisit unui vecin fapta sa, iar apoi a plecat să se plimbe

O tânără mamă își pregătește nunta și înmormântarea în același timp. Natalie vrea să îmbrace rochia de mireasă înainte să moară

Horoscop Zilnic Duminică 26 Septembrie 2021: Gemenii vor face anumite schimbări majore

O jurnalistă aruncă bomba despre PFIZER! Ce i s-a întâmplat după a treia doză

BOMBĂ! Gina Pistol și Smiley s-au despărțit! Este SCANDAL IMENS

Anamaria Prodan apelează la ajutorul divin. Cum vrea să-l aducă pe Reghecampf acasă

Femeia pe care Gigi Becali a impresionat-o în trecut: ,,M-a sunat să ne vedem la palat, să ne cunoaştem mai bine”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies