O fetita de 8 ani a fost vanduta pe 3.500 de lei in Barlad!

Luminiţa (8 ani), cea mai mare fiică a unei familii de etnie romă, din Bârlad, a descoperit o viaţă nouă. Diamanta şi Secter Petrache, părinţii care au vândut-o cuscrilor din Constanţa, au fost decăzuţi din drepturile părinteşti.

Distribuie pe:

fara descriere


Fosta logodnică a unui tânăr de 11 ani, din judeţul Constanţa, cumpărată de părinţii acestuia cu 3.500 de lei, a fost încredinţată de instanţă bunicilor pe linie maternă. Pe 5 august, magistraţii Tribunalului Vaslui i-au decăzut din drepturile părinteşti pe părinţii copilei de numai 8 ani. Aceasta a fost încredinţată bunicilor pe linie maternă, scrie adevarul.ro


Decizia magistraţilor vine după mai bine de patru luni de când Luminiţa a fost “furată” în ajunul nunţii de reprezentanţii Protecţiei Copilului. Copila a fost tocmită în cursul lunii februarie şi după ce au primit 3.500 de lei, socrii au luat-o la Constanţa. A fost pusă să cerşească şi să îndure umilinţe pe care un copil nu ar trebui să le cunoască.

Părinţii miresei de 8 ani mai aveau la vânzare o copilă, pe Spania (6 ani). După ce a intrat în atenţia DIICOT Vaslui pentru trafic de persoane şi a pierdut alocaţia de sprijin acordată de Primăria Bârlad din cauza abandonului şcolar al copiilor, Secter se jura că renunţă la tradiţiile rome, numai să fie lăsat în pace. “Nu-mi mai trebuie să o vând şi pe cea mică, pe Spania. M-am lecuit. L-am auzit şi pe regele Cioabă care zicea să nu ne mai mărităm fetele de mici. Aşa era tradiţia noastră, şi nevasta mea avea 11 ani când am luat-o. Am plătit 5.000 de lei, cum era tradiţia”, declara tatăl copilei, pentru “Adevărul”, imediat după pierderea alocaţiei (în aprilie a.c.).

Bârlădenii de etnie romă care, în martie, şi-au vândut fetiţa de opt ani unei familii din judeţul Constanţa au fost decăzuţi din drepturile părinteşti. Magistraţii Tribunalului Vaslui au decis menţinerea copilei în grija bunicilor materni.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate