kanald.ro

Actualitate
O nouă lovitură pentru localnicii din Crevedia! Un incendiu puternic a izbucnit lângă stația GPL care a explodat în 2023. O familie a rămas, din nou, fără locuință
Vineri seara, 24 ianuarie, un incendiu puternic a izbucnit în Crevedia, chiar lângă stația GPL care a explodat în 2023.
Un incendiu puternic a izbucnit vineri seara, 24 ianuarie, în Crevedia. Flăcările au izbucnit chiar lângă fosta stație GPL, care a explodat în anul 2023.
De asemenea, autoritățile au ajuns rapid la fața locului și au intervenit cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD. Mai mult decât atât, flăcările au cuprins paleți din lemn pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, patru containere și două autovehicule.
„Pentru lichidarea flăcărilor, salvatorii intervin cu şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul echipajelor locale de intervenţie, la faţa locului au fost trimise alte două autospeciale de stingere de la ISU BIF”, se arată într-o informare transmisă de IGSU.
Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert
De asemenea, autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert pentru a preveni localnicii, având în vedere că au fost degajări mari de fum.
Din fericire, în urma evenimentului, nu au fost înregistrate victime.
„Din cauza degajărilor mari de fum, pentru protecţia populaţiei din proximitate, a fost transmis un mesaj RO-ALERT. La acest moment incendiul este localizat, astfel ca pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăţi a fost eliminat”, precizează IGSU.
Din păcate, însă, au fost înregistrate pagube materiale, o familie rămânând fără casă deja pentru a doua oară, căci containerele modulare în care locuiau membrii au fost cuprinse de flăcări violente și singura lor sursă de venit, respectiv închirierea paleților de lemn, s-a făcut scrum
„Aici stăteau în containerele acestea date de stat şi a luat foc o priză şi, de acolo, s-a extins în toată casa. (…) Mama şi un băiat sunt loviţi la mâini că au vrut să spargă geamul pe acolo, să iasă. Această familie, este a doua oară când îşi pierde tot. Prima oară, explozia din Crevedia cu staţia GPL. Bieţii oameni sunt terminaţi”, a fost reacția localnicilor.