kanald.ro
Oana Moșneagu și Vlad Gherman
Oana Moșneagu și Vlad Gherman
Vedete
Oana Moșneagu și Vlad Gherman au avut parte de un incident la care nu s-ar fi așteptat, cu puțin timp înainte de nuntă.
Oana Moșneagu și Vlad Gherman se pregătesc intens pentru cel mai mare eveniment din viața lor, care va avea loc peste doar două luni. Chiar dacă au început să pună totul la punct din timp, se pare că au parte și de mici neplăceri pe care nu le-au prevăzut. Iată ce li s-a întâmplat cu puțin timp înainte de nuntă!
Oana Moșneagu le-a dezvăluit fanilor din mediul online prin ce întâmplare nefericită a trecut cu puțin timp înainte de nuntă.
Iubita lui Vlad Gherman este extrem de stresată pentru că nu știe dacă îi va ajunge timpul ca să își găsească rochia mult visată, având în vedere că și actorul își luase costumul în funcție de asta.
„Eu calculând câte zile mai am ca să îmi găsesc rochia pentru cununie, după ce a venit rochia comandată și nu mi-e bună. Și după ce @vladgherman_oficial și-a luat costumul în funcția de ea”, a scris Oana Moșneagu pe Instagram.
Oana și Vlad împart aceeași pasiune pentru actorie și sunt implicați în foarte multe proiecte împreună, astfel că asistă și la scene de tandrețuri cu alți actori. Vlad a dezvăluit cum reacționează atunci când se văd unul pe celălalt implicați în astfel de scene.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
„Eu și Oana totuși am mai trecut prin experiențe de genul ăsta. Eu am văzut-o pe Oana, Oana m-a văzut pe mine. Nu e ceva greu atunci când partenerul tău este și el actor. Cred că e un pic mai greu de înțeles pentru un actor care e cu un om care are cu totul și cu totul altă profesie. Poate că atunci, pentru persoana respectivă, ar fi cam greu să înțeleagă.
La noi nu este cazul. Cu atât mai mult, ne amuzăm. Aproape că ne punem și mâinile la ochi așa, pe genul că ne e rușine de ce urmează să vadă partenerul, dar râdem. La finalul zilei știm că asta e meseria pe care o avem și nu intervine niciun soi de gelozie.”, a mărturisit Vlad Gherman pentru Unica.ro.