Oana Radu s-a îngrăşat din nou după ce a făcut eforturi uriaşe şi a slăbit 60 de kilograme: „Îmi place mâncarea la nebunie”

Oana Radu s-a îngrăşat şi a reluat dieta.

Distribuie pe:

Autor: M. B.

 
Oana Radu a reuşit în urmă cu patru ani să găsească în ea voinţa de a-şi schimba viaţa în mod radical. Blondina a slăbit nu mai puţin de 60 de kilograme, însă a făcut eforturi mari pentru a dobândi silueta mult visată. A ţinut o dietă drastică şi a luat pastile care îi tăiau pofta de mâncare, ajungând într-un final la greutatea de 58 de kilograme. 
 
Oana Radu a dezvăluit însă că îi place foarte mult să mănânce, motiv pentru care a şi pus înapoi 15 kilograme. Oamenii deja au început să-i spună că s-a îngrăşat, iar ea a reluat dieta. 
 
 
„Am întrerupt dieta, dar mă simt extrem de bine în pielea mea. De fapt, mă simţeam până acum o săptămână, când am reluat dieta. Sunt de părere că trebuie să fii foarte asumat. Eu am slăbit 60 de kilograme şi m-am îngrăşat mult mai puţin. Sunt scundă, se vede imediat, ăsta e defectul meu. Ca idee, oamenii deja îmi scriu că m-am îngrăşat la loc. Nu-mi pasă de lucrurile astea, pentru că oamenii sunt superficiali. Eu în momentul în care nu m-am mai simţit bine în pielea mea am reluat dieta.
M-am îngrăşat pentru că-mi place mâncarea. Foarte mult. Sunt foarte mâncăcioasă şi ăsta e motivul pentru care m-am îngrăşat. Să nu credeţi, Doamne fereşte, că sufăr de vreo boală sau am fost în vreo depresie, pur şi simplu îmi place mâncarea la nebunie”,
a declarat Oana Radu pentru Libertatea. 
 
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Adela Popescu a dezvăluit motivul pentru care nu vrea să spună numele beluşului

Victor Slav nu a fost lăsat să urce în avion! Ce a putut să facă prezentatorul

Tu știi ce conține cabanosul de la magazin? Iată câți nitriți are!

Iulia Albu, reacție tăioasă la adresa Adelinei Pestrițu: „Fostă dansatoare de club”

CUTREMUR în Europa! Se închide totul în Uniunea Europeană!? Avertizare cumplită

Nu mai cumpărați acest tip de usturoi din magazine! Este toxic! Provine din China și este albit cu clor! Cum îl recunoașteți

Anunț despre facturile la energie electrică. Ce trebuie să facă românii

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies